• Administratorul blocului trebuie să constate situaţia şi să raporteze preşedintelui.
  • Tot administratorul solicită de la cel puţin trei firme de specialitate şi cu experienţă oferte de preţ şi calitate. Ofertele trebuie să cuprindă obligatoriu şi devizul financiar al lucrării. Preşedintele reuneşte comitetul executiv, care trebuie să ia o decizie cu privire la repararea terasei: calitate, cost estimativ, perioadă de execuţie. Tot comitetul ia şi decizia finală cu privire la firma cu care se va încheia contractul.
  • În prima adunare generală a proprietarilor, preşedintele va supune aprobării această lucrare.
  • Lucrarea trebuie efectuată în perioada mai-septembrie.
  • Dacă repararea terasei nu se aprobă, cei care nu au fost de acord vor suporta ulterior toate prejudiciile financiare ale proprietarilor afectaţi, inclusiv repararea apartamentelor degradate din cauza infiltraţiilor.

Radu Opaina
Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România
www.fapr.ro

Sfaturi pentru o hidroizolaţie corectă

“Sistemul obişnuit de hidroizolare constă în aplicarea unor straturi de membrane, care pot fi din mai multe tipuri de materiale (bitum, silicaţi, poliuretani, PVC etc.), în funcţie de tipul construcţiei, dar şi de buget”, susţine constructorul Cristian Popa. Potrivit acestuia, e important ca hidroizolaţia să fie executată de specialişti, ca să nu apară infiltraţii. “Indiferent de sistem, aveţi grijă ca hidroizolaţia să fie aplicată şi la baza pereţilor, pe o înălţime de cel puţin 10 cm şi nu doar pe plafon!”, a mai spus constructorul.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală, care l-a abandonat în copilărie. "Sunt șocat!"
Unica.ro
Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală, care l-a abandonat în copilărie. "Sunt șocat!"
Ce s-a întâmplat cu Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, adoptată de o familie din SUA. Este de nerecunoscut, iar viața ei s-a schimbat la 180 de grade
Viva.ro
Ce s-a întâmplat cu Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, adoptată de o familie din SUA. Este de nerecunoscut, iar viața ei s-a schimbat la 180 de grade
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Secretele românilor care călătoresc lunar în străinătate cu bani puțini. Cele mai bune ponturi: „Mai ieftin ca la București sau Cluj”
Adevarul.ro
Secretele românilor care călătoresc lunar în străinătate cu bani puțini. Cele mai bune ponturi: „Mai ieftin ca la București sau Cluj”
Cum reușește Cătălina Grama să se mențină în formă. Actrița și-a dezvăluit secretele: „Nu toate dietele funcționează...”
Elle.ro
Cum reușește Cătălina Grama să se mențină în formă. Actrița și-a dezvăluit secretele: „Nu toate dietele funcționează...”
După moartea lui Rareș Ion, Rebecca Lăzărescu, prietenă cu tânărul, a început să vorbească! Le-a spus tot anchetatorilor! Cine este Ana, adolescenta de 14 ani care a murit de supradoză în urmă cu 9 luni. Dezvăluiri cutremurătoare

Cuplul bătut în parcarea supermarketului a povestit în exclusivitate pentru Observator momentele de coşmar: "Soţul meu a căzut la pământ şi el a plecat"
Observatornews.ro
Cuplul bătut în parcarea supermarketului a povestit în exclusivitate pentru Observator momentele de coşmar: "Soţul meu a căzut la pământ şi el a plecat"
Horoscop 25 aprilie 2025. Taurilor li se potrivește foarte bine energia acestei zile, pentru că mesajul coincide cu ceea ce spun și ei mereu
HOROSCOP
Horoscop 25 aprilie 2025. Taurilor li se potrivește foarte bine energia acestei zile, pentru că mesajul coincide cu ceea ce spun și ei mereu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI