El burlac, ea divorţată, teoretic ar putea forma cuplul toamnei în showbiz. Se pare însă că… etica profesională le cam pune piedică. De câteva zile, de când au început filmările, Diana Munteanu, fostă Niculescu, şi Liviu Vârciu au devenit colegi de platou la “HamTalent”, ea în calitate de jurat, el, prezentator. Crai cu state vechi, Vârciu nu putea ignora nici pielea bronzată a Dianei, nici pletele blonde, nici zâmbetul numai bun pentru o reclamă la pastă de dinţi. Şi, din glumă în glumă, a început să-i facă avansuri. Iniţial, toată lumea a râs de remarcile lui Vârciu, care nu ştia cum să-i mai intre în graţii coleguţei, apoi, gluma a început să se îngroaşe şi, ca în orice colectiv, au apărut şi primele bârfe.
Etica bat-o vina!
În timp ce unii spuneau că între cei doi s-a înfiripat deja o idilă, alţii comentau că aceasta ar fi numai în visurile prezentatorului, care s-ar fi împiedicat de etica Dianei, deloc un fan al relaţiilor la locul de muncă. Până una-alta, momentele iscate între cei doi pe parcursul filmărilor rămân savuroase, iar insistenţele evidente ale lui Vârciu dau apă la moară bârfitorilor. De pildă, de fiecare dată când jurata cea blondă, a cărei menire este să judece concurenţii necuvântători din punct de vedere fizic, ar vrea să ia câte un câine acasă, Liviu intră în rol de… soţ şi o roagă să se decidă câte animale doreşte, pentru ca el să ştie cât de mare va face curtea casei în care, în scenariul lui, vor locui împreună. Iar acesta nu este decât un exemplu din multele pe care, potrivit surselor din echipa de filmare, producătorii showului se gândesc să le insereze în emisiune pentru un plus de culoare.

Schema prin care România a fost invadată de carburanți produși din petrol rusesc – INVESTIGAȚIE
Recomandări
Schema prin care România a fost invadată de carburanți produși din petrol rusesc – INVESTIGAȚIE

A încercat-o şi cu altă Diana

Vârciu nu este la primul “atac” asupra unei colege. Recent, acesta a dat tonul speculaţiilor, făcându-i avansuri, în stilul caracteristic, Dianei Dumitrescu. Cei doi au fost colegi la “Splash! Vedete la apă” şi priveliştea pe care blonda i-a oferit-o defilând în costum de baie pe marginea bazinului nu l-a lăsat indiferent. Cum era de aşteptat, zvonuri de amor au apărut cât ai clipi. Dacă a fost ceva acolo, doar ei pot spune…

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce apartament are Anca Țurcașiu!! Artista stă în Panduri, într-un spațiu mic, pe care l-a decorat ca-n povești! Foarte cochet, zici că e rupt din filme! FOTO
Unica.ro
Wow, ce apartament are Anca Țurcașiu!! Artista stă în Panduri, într-un spațiu mic, pe care l-a decorat ca-n povești! Foarte cochet, zici că e rupt din filme! FOTO
Ilie Bolojan a răbufnit și a făcut un anunț neașteptat despre Klaus Iohannis. Are și dovezi! De nebănuit ce s-a aflat despre fostul președinte abia acum
Viva.ro
Ilie Bolojan a răbufnit și a făcut un anunț neașteptat despre Klaus Iohannis. Are și dovezi! De nebănuit ce s-a aflat despre fostul președinte abia acum
Luminița Anghel, ADEVĂRUL despre problemele cu David, fiul adoptiv. Inimaginabil ce a putut povesti, după ani de tăcere. Solista a avut motive să se teamă pentru viața ei și a fiului biologic
Libertateapentrufemei.ro
Luminița Anghel, ADEVĂRUL despre problemele cu David, fiul adoptiv. Inimaginabil ce a putut povesti, după ani de tăcere. Solista a avut motive să se teamă pentru viața ei și a fiului biologic
Detaliul neașteptat dintr-un clip al soției lui JD Vance, care contrazice o poziție controversată din politica lui Trump
Adevarul.ro
Detaliul neașteptat dintr-un clip al soției lui JD Vance, care contrazice o poziție controversată din politica lui Trump
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
"Când eşti cel mai important om de pe Planetă, orice ţară este interesată de tine". Declaraţia arogantă a lui Andrew Tate, din faţa sediului Poliţiei
Observatornews.ro
"Când eşti cel mai important om de pe Planetă, orice ţară este interesată de tine". Declaraţia arogantă a lui Andrew Tate, din faţa sediului Poliţiei
Horoscop 24 martie 2025. Fecioarele au parte de o lungă perioadă în care se vor confrunta față în față cu nesiguranțele, temerile și îndoielile lor
HOROSCOP
Horoscop 24 martie 2025. Fecioarele au parte de o lungă perioadă în care se vor confrunta față în față cu nesiguranțele, temerile și îndoielile lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI