Pentru instalarea tinerilor fermieri au existat peste 25.000 de solicitări în perioada 2007-2013, dar fondurile disponibile au ajuns doar pentru jumătate dintre proiecte. Sprijinul presupunea acordarea a 40.000 de euro, sumă nerambursabilă, pentru instalarea în mediul rural.

Sunt vizaţi tinerii care au până în 40 de ani şi minimum un an de experienţă în agricultură. În acest moment, peste 55% dintre agricultorii români au peste 55 de ani, în timp ce doar 6% dintre ei au sub 35 de ani. „Până acum, peste 12.000 de familii au beneficiat de aceşti bani. Sper că numărul lor să se dubleze şi să avem cât mai mulţi fermieri tineri în România. Prima de instalare ar putea ajunge la 70.000 de euro începând din 2014, conform noilor reglementări. Mi-aş dori mult ca agricultorii din Transilvania să fie campioni la accesarea acestor bani”, ne-a declarat deputatul european Rareş Niculescu, membru în Comisia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Parlamentului European. Totodată, Rareş Niculescu a precizat că, pentru a încuraja reînnoirea generațiilor de agricultori, subvenţiile primite de tinerii fermieri ar urma să fie mai mari cu 25% în primii cinci ani de la instalare.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O româncă nu a mai suportat viața în Germania și s-a întors acasă. „Nu vreau copiii mei să facă parte din acest sistem”
Știrileprotv.ro
O româncă nu a mai suportat viața în Germania și s-a întors acasă. „Nu vreau copiii mei să facă parte din acest sistem”
Ce transformare!!! Cum arată astăzi Suzi Curcă din serialul La Bloc și cu ce se ocupă
Viva.ro
Ce transformare!!! Cum arată astăzi Suzi Curcă din serialul La Bloc și cu ce se ocupă
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Floarea cu care să nu dormi niciodată în cameră. Îți pune sănătatea în pericol
FANATIK.RO
Floarea cu care să nu dormi niciodată în cameră. Îți pune sănătatea în pericol
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
GSP.RO
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
Stațiunea din România pe care trebuie s-o evite toți turiștii în perioada următoare. Îți strici vacanța dacă ajungi aici
FANATIK.RO
Stațiunea din România pe care trebuie s-o evite toți turiștii în perioada următoare. Îți strici vacanța dacă ajungi aici
Anunțul de ultimă oră al astrologilor! Urmează o zi DE NEUITAT pentru o zodie! Așa ceva rar se întâmplă! Cine sunt norocoșii
Unica.ro
Anunțul de ultimă oră al astrologilor! Urmează o zi DE NEUITAT pentru o zodie! Așa ceva rar se întâmplă! Cine sunt norocoșii
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Semnul rutier care îi încurcă pe candidaţi la examenul de permis. "E cedează la ceva"
Observatornews.ro
Semnul rutier care îi încurcă pe candidaţi la examenul de permis. "E cedează la ceva"
Horoscop 6 septembrie 2024. Peștii sunt preocupați de anumite achiziții, de securizarea unor resurse strategice pentru ei și cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 6 septembrie 2024. Peștii sunt preocupați de anumite achiziții, de securizarea unor resurse strategice pentru ei și cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI