Roş-albaştrii vor fi plasaţi în ultima urnă valorică, aşa că posibilii oponenţi sunt de 5 stele. Steaua va avea nevoie de noroc ca să prindă o grupă accesibilă. Benfica, ŢSKA Moscova şi FC Basel ar fi varianta ideală, în timp ce o grupă cu Barcelona (sau Real?!), Juventus şi Dortmund ar fi imposibilă. Primul meci din grupe e programat pe 17 sau 18 septembrie, în timp ce tragerea la sorţi pentru “optimi”, indiferent de competiţia în care Steaua va continua, e programată pe 13 decembrie.

Benes, Guilherme şi Batin – în Ghencea

Steaua se întăreşte ca să facă faţă în grupele Ligii. Mihai Stoica negociază cu 11 jucători: stoperii Piotr Celeban (polonez, 28 de ani), Varela (capoverdian, 25 de ani), ambii FC Vaslui, şi Vit Beneş (ceh, 25 de ani/ Jablonec), cu fundaşul Guilherme (brazilian, 24 de ani, Petrolul), cu mijlocaşii Ionuţ Neagu (23 de ani) şi Laurenţiu Iorga (25 de ani), ambii de la Oţelul, şi cu atacanţii Wesley (brazilian, 32 de ani), Paul Batin (26 de ani) şi Kapetanos (grec, 30 de ani), toţi CFR Cluj, Daniel Chukwu (nigerian, 22 de ani, Molde) şi Mana Dembele (malian, 24 de ani, Clermont).
Viaţă sau infern? Steaua îşi află azi adversarii din grupele Ligii. Serie abordabilă: Benfica, ŢSKA, Basel. Serie de foc: Barcelona, Juve şi Dortmund!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce făcuse șoferul strivit de tramvai în București chiar înainte de tragicul accident. ANIMAȚIE GRAFICĂ cu momentul impactului
Știrileprotv.ro
Ce făcuse șoferul strivit de tramvai în București chiar înainte de tragicul accident. ANIMAȚIE GRAFICĂ cu momentul impactului
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro

Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Ea este cea mai zgârcită femeie din istorie. Avea o avere de miliarde de dolari, dar mânca resturi și nu se spăla. Unde au ajuns banii ei în cele din urmă
FANATIK.RO

David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO

Acesta este vaporul de lux al soților Ceaușescu. A fost construit cu cele mai bune materiale, are interioare de lux și poate fi închiriat

'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

"Trăim printre gunoaie". Oraşul îngropat sub deşeuri unde s-a decretat stare de alertă de pericol ecologic
Observatornews.ro
"Trăim printre gunoaie". Oraşul îngropat sub deşeuri unde s-a decretat stare de alertă de pericol ecologic
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI