Cum nu şi-a plătit cheltuielile de întreţinere la blocul în care locuieşte, lituaniana a fost dată în judecată şi, recent, magistraţii au obligat- o să achite asociaţiei de proprietari suma de 14.258 de lei. Belelele Vicăi Blochina cu administratorii blocului în care locuieşte se tot ţin scai de capul vedetei încă din anul 2011.
De atunci şi până acum, femeia care a fost timp de 16 ani amanta antrenorului Victor Piţurcă s-a tot judecat cu asociaţia de proprietari a imobilului, nemulţumită că lună de lună sumele ce-i reveneau la plată drept întreţinere erau tot mai mari.

Va face recurs la decizia Justiţiei

La un moment dat, reprezentanţii celorlalţi proprietari au cerut chiar scoaterea la licitaţie a casei blondei, însă, speriată, ea s-a grăbit să-şi acopere datoria. De data aceasta însă, întreţinerea neplătită a ajuns iar la o sumă imensă, iar prezentatoarea TV a fost dată din nou în judecată .
După trei luni de procese, judecătorii au obligat-o pe Vica să achite restanţa de 14.258 de lei, adică aproape 3.200 de euro. Din fericire pentru ea, decizia nu e definitivă, astfel că mai are şansă s-o atace la recurs.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro

Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO

Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO

„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro

'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI