Vica vrea să-i interzică lui Piţurcă să-şi vadă fiul | EXCLUSIVVica îşi argumentează noua cerere afirmând că niciodată antrenorul naţionalei de fotbal nu şi-a asumat responsabilitatea de tată al lui Edan şi că nu s-a implicat în nici un fel în creşterea şi educarea lui. În acest context, fosta balerină cere ca instanţa să stabilească domiciliul copilului la mamă şi custodia exclusivă, ceea ce înseamnă că Piţurcă n-ar mai putea avea vreo legătură cu micuţul.
Cât priveşte viitorul puştiului, Vica încearcă să obţină pentru acesta şi o pensie alimentară consistentă, care ar putea ajunge, conform unor calcule minime, la peste 8.500 de euro lunar, având în vedere că leafa selecţionerului este, cel puţin oficial, de 35.000 de euro pe lună. Însă calculele matematice nu se opresc aici. Avocaţii Vicăi au speculat o chichiţă procedurală, care spune că pensia alimentară poate fi plătită şi retroactiv, pentru ultimii trei ani, dacă dosarul de constatare a paternităţii a fost depus prea târziu din vina tatălui. Asta, deşi conform legii, în principiu, pensia alimentară se acordă începând cu data rămânerii definitive a deciziei ori de la depunerea cererii de chemare în judecată.

Azi se vor vedea la judecătorie

Procesul în care Vica încearcă să dovedească faptul că fiul ei, Edan, este copilul lui Victor Piţurcă va continua astăzi la Judecătoria Buftea, când antrenorul ar trebui să se apere. “Procedural, domnul Piţurcă ar trebui să ia act de cererea de chemare în judecată şi să-şi formuleze apărarea”, a precizat Augustin Drăghiceanu (foto mic), unul dintre avocaţii Vicăi.

Urmărește Live Text Alegeri Prezidențiale și vezi care este prezența la vot în turul 2! Când ai rezultate exit poll la prezidențiale!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Miracolul s-a întâmplat din nou! Fosta vedetă PRO TV a devenit mamă în urmă cu doar câteva luni, iar acum e iar gravidă: "Baby2 is coming"
Libertateapentrufemei.ro
Miracolul s-a întâmplat din nou! Fosta vedetă PRO TV a devenit mamă în urmă cu doar câteva luni, iar acum e iar gravidă: "Baby2 is coming"
Alegerile din Duminica Orbului. Coposu, Rațiu și Câmpeanu, apostolii anti-sistem. Mesajul Seniorului pe care românii nu l-au auzit niciodată
Adevarul.ro
Alegerile din Duminica Orbului. Coposu, Rațiu și Câmpeanu, apostolii anti-sistem. Mesajul Seniorului pe care românii nu l-au auzit niciodată
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
Elle.ro
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Unica.ro
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Cum a reuşit o româncă să dea un tun de sute de mii de euro în Londra. Deși la vedere, nimeni n-a observat-o
Observatornews.ro
Cum a reuşit o româncă să dea un tun de sute de mii de euro în Londra. Deși la vedere, nimeni n-a observat-o
Horoscop 18 mai 2025. Scorpionii sunt prinși în mrejele unor obligații pe care și le-au creat singuri și ar fi bine să înțeleagă cum au ajuns aici
HOROSCOP
Horoscop 18 mai 2025. Scorpionii sunt prinși în mrejele unor obligații pe care și le-au creat singuri și ar fi bine să înțeleagă cum au ajuns aici

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI