În cazul în care nu-ţi plăteşti dările la stat ai toate şansele să fii executat silit de fisc, indiferent de numele pe care îl porţi. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul vice premierului Liviu Dragnea care nu şi-a plătit datoriile către bugetul statului, iar acum are necazuri.
Politicianul poate rămâne fără hotelul de lux din Turnu Măgurele, întrucât inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ANAF, au începu executarea silită a soţiei acestuia care este proprietara imobilului, pentru că nu plătit statului aproape un milion de lei.
Astfel, Societatea Hotel Turris din Turnu Măgurele, proprietatea Bombonicăi Dragnea are datorii la bugetul de stat de peste 800.000 de lei. Firma nevestei lui Dragnea a mai fost executată silit în ianuarie 2012, Fiscul luând toţi banii societăţii găsiţi în conturi şi apoi le-au blocat. Dragnea a contestat deciziile la instanţele de judecată din Teleorman, iar judecătorii de aici au oprit executarea silită demarată de Fisc.
Firma a contestat, fără succes, la Curtea de Apel Bucureşti raportul ANAF şi valoarea impozitului pe profit solicitat, susţinând că la mijloc este o eroare a inspectorilor şi că nu ar trebui să plătească suma respectivă, deoarece nu au avut profit din restituirea de capital.