În condiţiile în care relaţiile din Victor Ponta şi Crin Antonescu par mai reci decât niciodată şi a disputelor dure dintre cele două partide chiar şi liberalii înclină să creadă că preşedintele lor nu va mai avea susţinerea social democraţilor. Iar preşedintele PSD a anunţat numele oponentului lui Crin Antonescu.
În opinia lui Victor Ponta singurul adversar al lui Crin Antonescu la Preşedinţie este el însuşi, precizând că în prezent, nu există un alt candidat din partea USL.
„Sper să nu se supere Crin dacă spun asta: eu cred că singurul adversar al lui Crin Antonescu este Crin Antonescu, că altfel nu are cum să piardă”, a spus Ponta la România TV.
Prim ministrul a vorbit şi de situaţia în care USL s-ar rupe şi ar trebui să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale. În acest caz, Ponta a declarat că „Mi-aş dori să nu fiu eu !”, dat fiind că are un proiect ca prim-ministru pe care vrea să îl îndeplinească.
În ceea ce priveşte principalul contracandidat al USL la Preşedinţie, Ponta l-a indicat pe Cătălin Predoiu de la PDL, spunând că ceilalţi sunt nişte „caricaturi” fără nicio valoare electorală.