Deputatul PPDD, Tudor Ciuhodaru, nu este de acord cu schimbările apărute în noul cod penal în legătură cu relaţiile sexuale cu minori. Tocmai de aceea, Ciuhodaru va depune azi un proiect legislativ prin care sunt reintroduse pedepsele dure din vechiul cod penal. În opinia sa prevederile legislative trebuie să indice toleranţă zero faţă de astfel de fapte.
,,Îmi este greu să cred că acest cod penal a fost făcut de cei care ne guverneaza astăzi. Mă întreb cum ar fi arătat pedepsele dacă ar fi fost puşi ca părinţi într-o astfel de situaţie? Ar fi fost oare la fel de toleranţi?
1. Noul cod penal reduce practic la jumătate pedepsele pentru actul sexual cu un minor cât şi cele pentru coruperea sexuală a minorilor. Durata maximă este de 5 ani pentru raportul sexual cu un minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 15 ani, 7 ani dacă minorul are vârsta mai mică de 13 ani şi tot maxim 7 ani atunci când un adult îşi foloseşte autoritatea sau influenţa pentru realizarea unui act sexual cu un minor a cărui vârstă este cuprinsă între 13 şi 18 ani.
2. Noul cod penal nu sancţionează actul sexual şi coruperea sexuală a minorilor dacă diferenţa de vârsta nu depăşeşte 3 ani.
3. Noul cod penal nu prevede nicio sancţiune atunci când actul sexual sau coruperea sexuală au drept consecinţă moartea sau sinuciderea victimei” susţine Tudor Ciuhodaru într-un comunicat de presă.
Totodată alesul PPDD vorbeşte de propriul proiect de lege care prevede reintroducerea pedepselor din vechiul cod penal care să-i sancţioneze dur pe cei care comit astfel de fapte.
„1. Durata maximă a pedepselor pentru actul sexual cu un minor se majoreaza la 10 ani dacă vârsta victimei este cuprinsă între 13 şi 15 ani, la 15 ani dacă minorul are vârsta mai mică de 13 ani şi 12 ani atunci când adultul abuzează de autoritatea sau influenţă pentru realizarea unui act sexual cu un minor.
2. Aceleaşi sancţiuni sunt prevăzute chiar dacă diferenţa de vârsta nu depăşeşte 3 ani.
3. Atunci când actul sexual sau coruperea sexuală au drept consecinţă moartea sau sinuciderea victimei pedeapsa este de închisoare între 15 şi 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
4. Sunt considerante agravante şi pedepsite cu până la 15 ani de închisoare actele sexuale cu un minor ce este rudă în linie directă, frate sau soră sau actul sexual cu un minor ce se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului. Tot cu un maxim de 15 ani de închisoare sunt pedepsite actele sexuale cu minori pentru realizarea de materiale pornografice.
Pedepsele ar putea fi si mai dure dar pedeapsa cu moartea nu mai exista in Romania”, propune deputatul.