Alt poliţist ar fi abuzat un tânăr
Un poliţist local gălăţean a fost acuzat de viol de către un tânăr de 19 ani. Se pare că victima este un om fără adăpost, care a fost ademenit sau constrâns de poliţistul local. Violul ar fi avut loc în urmă cu o săptămână, într-o pădurice de la marginea oraşului.
Conducerea poliţiei locale Galaţi a luat măsuri şi omul legii a fost pus să-şi exercite serviciul într-un post fix din unitate, însă în cele din urmă victima şi-a retras plângerea.
Astfel, dosarul a fost finalizat de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi cu neînceperea urmăririi penale. Cei doi se cunoşteau de aproximativ 5 luni, iar înainte de viol au băut împreună bere într-un bar. (Maria Vlad)
Copiii nu sunt închişi în cămine
Directorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Elena Tudor, a declarat că minorii care ajung într- un centru de plasament nu pot fi ţinuţi închişi acolo, ei având dreptul să iasă în comunitate, să se întâlnească cu prietenii sau să se plimbe, cu condiţia să ia bilet de voie de la angajaţii centrului, să anunţe când revin şi să respecte ora la care li se cere să revină în centru.
“Sunt reguli ca în orice familie. Ei pot pleca dacă anunţă educatorii. Sigur că sunt şi cazuri când pleacă fără să anunţe sau când fug. Dar lucrurile acestea se întâmplă şi în familie“, a spus Elena Tudor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro