Îşi petrec luna de miere în Qatar

La câteva zile după ce au devenit soţ şi soţie cu acte în regulă, Andreea şi Tuncay şi-au făcut bagajele şi au plecat în tradiţionala lună de miere, tocmai în Qatar, unde de altfel au petrecut şi Revelionul şi unde se răsfaţă şi în prezent.
Dar Andreea şi-a făcut un obicei să dispară din peisaj când în viaţa ei apare un eveniment. După divorţul de Ştefan, ea a plecat în Dubai.

Au stat logodiţi numai două luni

După doar câteva luni de relaţie, Andreea Marin şi Tuncay Ozturk făcuseră un prim pas spre oficializarea acestei poveşti de dragoste. Cei doi s-au logodit, moment în care vedeta TV a primit şi un superb inel cu diamante.
Ca dovadă că bărbatul avea intenţii serioase cu Andreea, acesta şi-a invitat părinţii la Bucureşti, pentru a le-o prezenta, în mod oficial, pe femeia visurilor lui. Paparazzii au surprins atunci imagini emoţionante, în plină stradă, în timp ce “Zâna” se pupa pe obraz şi se îmbrăţişa cu viitorii socri.

A mai fost măritată de două ori

Andreea Marin se află deja la a treia căsătorie. Prima dată s-a căsătorit pe când avea doar 18 ani, cu avocatul Cristian Gheorghiţă, de care însă a divorţat în 1998, după o căsnicie de numai trei ani.
Ştefan Bănică jrAndreea Marin i-a cerut voie unei singure persoane pentru a se căsători cu Tuncay! Află cine i-a dat acceptul
În 2006 i-a spus “Da” şi lui Ştefan Bănică jr, însă nici el nu s-a dovedit a fi bărbatul perfect, aşa că, la sfârşitul anului 2012, au decis, de comun acord, să pornească fiecare pe drumul lui.

Cu Nicolae Ciucă la TVR Info: am asistat, timp de 50 de minute, la un interviu slinos, plictisitor și penibil. Felicitări lui Onică
Recomandări
Cu Nicolae Ciucă la TVR Info: am asistat, timp de 50 de minute, la un interviu slinos, plictisitor și penibil. Felicitări lui Onică

Turcul s-a mutat cu serviciul în România

De dragul Andreei, frumuşelul turc, un fizioterapeut renumit în ţara sa natală, a decis să se mute cu serviciul în România, el devenind, printre altele, şi specialistul care le “repară” pe fetele din lotul feminin de gimnastică. Totodată, cam în aceeaşi perioadă, iubitul Zânei şi-a mutat reşedinţa într-un apartament luxos în buricul Capitalei.

02-03-andreea-marin-SEB_5579a.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O româncă nu a mai suportat viața în Germania și s-a întors acasă. „Nu vreau copiii mei să facă parte din acest sistem”
Știrileprotv.ro
O româncă nu a mai suportat viața în Germania și s-a întors acasă. „Nu vreau copiii mei să facă parte din acest sistem”
Ce transformare!!! Cum arată astăzi Suzi Curcă din serialul La Bloc și cu ce se ocupă
Viva.ro
Ce transformare!!! Cum arată astăzi Suzi Curcă din serialul La Bloc și cu ce se ocupă
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Floarea cu care să nu dormi niciodată în cameră. Îți pune sănătatea în pericol
FANATIK.RO
Floarea cu care să nu dormi niciodată în cameră. Îți pune sănătatea în pericol
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
GSP.RO
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
Stațiunea din România pe care trebuie s-o evite toți turiștii în perioada următoare. Îți strici vacanța dacă ajungi aici
FANATIK.RO
Stațiunea din România pe care trebuie s-o evite toți turiștii în perioada următoare. Îți strici vacanța dacă ajungi aici
Anunțul de ultimă oră al astrologilor! Urmează o zi DE NEUITAT pentru o zodie! Așa ceva rar se întâmplă! Cine sunt norocoșii
Unica.ro
Anunțul de ultimă oră al astrologilor! Urmează o zi DE NEUITAT pentru o zodie! Așa ceva rar se întâmplă! Cine sunt norocoșii
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Semnul rutier care îi încurcă pe candidaţi la examenul de permis. "E cedează la ceva"
Observatornews.ro
Semnul rutier care îi încurcă pe candidaţi la examenul de permis. "E cedează la ceva"
Horoscop 6 septembrie 2024. Peștii sunt preocupați de anumite achiziții, de securizarea unor resurse strategice pentru ei și cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 6 septembrie 2024. Peștii sunt preocupați de anumite achiziții, de securizarea unor resurse strategice pentru ei și cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI