Un nou sezon „Vocea României” a început, iar până la galele live antrenorii sunt pregătiţi să-şi scoată armele secrete pentru a-şi atrage în echipa lor cele mai tari talente. Dacă Loredana apelează la farmecele feminine, cărora mulţi dintre concurenţi nu pot rezista, Horia Brenciu caută să-i convingă, cu pasiunea şi energia caracteristice, aducând un argument incontestabil – experienţa lui în concurs (o concurentă din echipa lui a câştigat sezonul doi) şi nu numai.
Iar dorinţa de a avea în echipa lui cele mai bune voci provoacă pagube în platou, iar scaunul pe care Horia îl întoarce de fiecare dacă când aude un glas care îi place pare să fie o „victimă” sigură. Artistul ne-a mărturisit că obiectul de mobilier a avut mult de suferit în cele două sezoane de până acum: scaunul a fost rupt de două ori, iar butonul – la fel.
„Scaunul l-am stricat de două ori şi butonul tot de două ori. Mă tem că a treia oară va fi fatal pentru ambele articole”, ne-a spus Horia Brenciu.
Citeşte şi:

  • VOCEA ROMÂNIEI | Horia Brenciu, ÎN EXTAZ: „M-am născut pentru tine, fetiţo!”
  • CEA MAI SIMPATICĂ MĂRTURISIRE făcută de HORIA BRENCIU, despre fiica lui. O compară cu un celebru ACTOR ROMÂN

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro

Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro

”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Apelul tulburător al unei românce din diaspora înainte de turul decisiv: „Nu alegeți cu ură, nu votați cu dorință de răzbunare”
Adevarul.ro

Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro

După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea

O polițistă din SUA a fugit în ultima zi de muncă cu un deținut condamnat pentru crimă. Finalul poveștii i-a șocat pe toți
Observatornews.ro
O polițistă din SUA a fugit în ultima zi de muncă cu un deținut condamnat pentru crimă. Finalul poveștii i-a șocat pe toți
Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI