În acest moment, în România, serviciile medicale pentru copii sunt gratuite.Guvernanţii vor însă să modifice acest lucru prin noua lege a sănătăţii. Astfel, pentru un copil, impozitul de 37 de lei va fi reţinut din leafa unuia dintre părinţi, cu condiţia ca mama şi tatăl să câştige împreună peste media salariului mediu (1.500 de lei) pe economie. În situaţia în care copiii provin din familii sărace, CAS-ul va fi asigurat dintr-un fond special al Ministerului Muncii, creat tot din banii de la buget, adică tot din buzunarul nostru.
La plată vor fi luaţi în calcul şi asistaţii social, atât persoanele cu handicap, cât şi românii fără venituri, însă aceştia nu vor scoate bani din buzunar – impozitul lor va fi plătit de către Direcţia de Asistenţă Socială. Propunerea face parte din noua lege a sănătăţii, care se află în dezbatere până la sfârşitul verii. Prin această măsură, Ministerul Sănătăţii încearcă să aducă mai mulţi bani la fondul de asigurări.

Facilităţi pentru patroni

Firmele care angajează şomeri cu vârsta sub 25 de ani nu vor plăti pentru aceştia, timp de un an, contribuţii de asigurări sociale, a declarat premierul Victor Ponta. În România, şomajul în rândul tinerilor a ajuns, în primul trimestru din 2012, la cel mai înalt nivel al tuturor timpurilor – 23,9%.

ICE Dunărea – fabrica de valută a lui Ceaușescu și a primilor milionari cu legături în Securitate. Cine a învârtit miliardele de dolari din conturile firmei
Recomandări
ICE Dunărea – fabrica de valută a lui Ceaușescu și a primilor milionari cu legături în Securitate. Cine a învârtit miliardele de dolari din conturile firmei

Ce spun cititorii: «Unde se duc banii ăştia?»

  • Claudiu Ungureanu, 37 de ani: “E o decizie ciudată în acest context. Dacă banii sunt destinaţi copiilor, nu e o problemă aşa mare. Sper să facă ceva util aleşii noştri, nu să se folosească de copii ca să mai pună nişte bani la buget”.
  • Florin Mihăiţă, 40 de ani: “Decât să stoarcă bani de la noi sub diverse motivaţii, mai bine ar crea locuri de muncă. Când vine vorba de servicii pentru copii, poate merită, dar sper ca ăsta să fie motivul pentru care opresc banii”.
  • Cosmin Nare, 32 de ani: “Orice părinte se gândeşte la binele copilului său şi ar da oricât de mulţi bani ar fi nevoie ca să-i fie bine. Asta în cazul în care banii respectivi se duc acolo unde trebuie şi nu acoperă altă gaură din buget. Ar fi bine să ştim unde se varsă aceşti bani”.
  • Mirela Enache, 34 de ani: “Nu mi se pare corect să se oprească acei bani din salariile noastre. Vreau să ştiu exact unde se va duce contribuţia oprită din salariu. Sunt de părere că micuţii ar trebui să beneficieze de servicii medicale gratuite!”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Cifrele reușitei. Mihai Voropchievici dezvăluie, la final de an, compatibilitatea numerelor de destin pentru 2025
FANATIK.RO
Cifrele reușitei. Mihai Voropchievici dezvăluie, la final de an, compatibilitatea numerelor de destin pentru 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Facturile la energie, plafonate până la 1 aprilie. Cine sunt românii care vor avea facturi mai mici cu 30-35%
Observatornews.ro
Facturile la energie, plafonate până la 1 aprilie. Cine sunt românii care vor avea facturi mai mici cu 30-35%
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI