Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, gesturile generoase protejează inima şi pot prelungi viaţa.
„Acest studiu reprezintă o contribuţie semnificativă la înţelegerea modului în care oferirea de ajutor celor din jur poate aduce beneficii asupra stării de sănătate prin combaterea efectelor negative ale stresului.
Am testat ipoteza conform căreia, ajutându-i pe alţii, am putea preveni asocierea dintre stresul si mortalitatea celor care fac fapte bune. Asta înseamnă că, în cei cinci ani cât a durat cercetarea, am observat că în cazul celor care treceau prin perioade foarte stresante mortalitatea era mai scăzută decât în cazul celor care nu obişnuiau să ofere ajutor”, spune Michael J. Poulin, profesor la Universitatea Buffalo şi principal coordonator al studiului publicat în American Journal of Public Health, citat de Mediafax.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”
Știrileprotv.ro
Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Viva.ro

Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Libertateapentrufemei.ro
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Produsul alimentar care a atins un nou record în România. Vânzările sunt estimate la 1 miliard de lei în 2024
FANATIK.RO

Totul despre testosteron: rol, mituri și cum putem să îl menținem într-un nivel optim și sănătos: „Tot mai mulți bărbați vin și îmi cer cure pentru creșterea testosteronului”
GSP.RO

Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro

Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro

Cum va arăta Moș Crăciun în 2050? Inteligența Artificială prezice cum ar putea arăta Moș Crăciun în 2050
Financiarul.ro
Cum va arăta Moș Crăciun în 2050? Inteligența Artificială prezice cum ar putea arăta Moș Crăciun în 2050
Viața lui Gabriel Cotabiță. A sfidat moartea în 2015 când a stat în comă 3 săptămâni. Apropiații credeau că va face la fel și acum: "Își dorește să trăiască"
Observatornews.ro
Viața lui Gabriel Cotabiță. A sfidat moartea în 2015 când a stat în comă 3 săptămâni. Apropiații credeau că va face la fel și acum: "Își dorește să trăiască"
Horoscop 24 noiembrie 2024. Săgetătorilor li se acordă o atenție specială, poate chiar fără să fie conștienți de asta, din partea unui întreg grup
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI