Delia şi Brenciu au întreţinut atmosfera
La o astfel de nuntă, de cinci stele, era normal ca şi atmosfera să fie întreţinută de artişti cu nume de la noi. Astfel, cei aproximativ 400 de invitaţi au dansat pe ritmurile muzicii interpretate de Linda şi Flavius Teodosiu, Horia Brenciu (foto dreapta) şi Delia Matache (foto stânga). Petrecăreţii au primit, ca amintire, şi magneţei cu fotografiile pe care şi le-au făcut, la panou, alături de cei doi miri. În ceea ce priveşte meniul, nu au lipsit vita cu sparanghel, sărmăluţele şi mix-grill-ul. Altfel, părinţii miresei, Camelia şi Dan Şucu, divorţaţi de şapte ani, s-au evitat toată noaptea. Ce-i drept, omul de afaceri a fost prezent cu actuala sa soţie, Diana Lăscărescu.
S-a însurat şi fostul lider al trupei Voltaj, Boby Stoica
Boby Stoica, artistul care a făcut parte din trupa Voltaj, cel mai popular grup pop-rock românesc, s-a cununat civil, sâmbătă, la Primăria sectorului 4, cu solista Alexandra Uşurelu. La eveniment au fost prezenţi mai mulţi artişti, printre care şi Răzvan Fodor, precum şi membrii trupei Vunk, şi Mircea Vintilă, folkistul alături de care tânăra mireasă a lansat ultima sa melodie, al cărei clip a fost filmat în Brazilia.
Cel mai probabil, cei doi miri îşi vor petrece luna de miere în Thailanda, loc unde Boby deţine o proprietate. Boby Stoica a ales să părăsească trupa Voltaj în 2012, după 13 ani de activitate, pentru a se ocupa de cariera actualei sale soţii. El a compus majoritatea hiturilor şi a fost ani la rând în topul celor mai bogaţi artişti în urma încasărilor din drepturi de autor. (Florian Gheorghe)
Oaspeţi cu sânge albastru la nunta Oliviei Micula
Sărbătoare mare în familia milionarului Ioan Micula. Fiica lui cea mare, Olivia, s-a căsătorit sâmbătă cu mare fast, la Oradea, cu fostul fotbalist Dorin Floruţă. Bolizii de lux au început să se alinieze unul după altul în dreptul bisericii, în jurul orei 17.00, însă cel care a întors toate capetele a fost cel al verişorului miresei, Victoraş Micula.
El a coborât dintr-un Ferrari de 200.000 euro, pe care a avut grijă să-l ambaleze bine înainte, ca să-şi facă simţită prezenţa, potrivit eBihoreanul.ro. Într-un final şi-au făcut apariţia şi mirii: Olivia şi alesul ei, fostul fotbalist Dorin Floruţă.
Tânăra mireasă, îmbrăcată într-o superbă rochie Vera Wang, a intrat în biserică la braţul tatălui său, iar după slujba de cununie fastuosul alai a plecat spre un restaurant de lux din oraş. La petrecere au luat parte 350 de invitaţi, printre care s-au numărat şi membri ai casei regale din Suedia. Nunta nu a fost extravagantă, dar se pare că l-a făcut pe milionar să bage mâna adânc în buzunar, numai aranjamentele florale costând 80.000 de euro.