„Ştiu că ironia fină este apanajul inteligenţei, iar domnul Ponta este capabil de aşa ceva, cu toate acestea însă, prin declaraţia domniei sale ” începând de astăzi nu voi mai plăti abonamentul la societatea publică de televiziune, TVR, în semn de protest. Este un tip de acţiune de protest pe care mi-o asum, inclusiv să răspund conform legii, de a nu mai plăti bani ca să îl văd pe Willy Brinză şi pe tinerii PDL”, a demonstrat că, în acel moment, era în repaus intelectual. Sper să nu petreacă multe clipe în această stare pentru că ţelurile domniei sale sunt măreţe, iar poporul William Brinzaromân apreciază inteligenţa, activitatea şi, în special, simţul umorului. Prin această declaraţie distinsul preşedinte Ponta lasă mult de dorit, dar rămâne un preşedinte simpatic. Cu durere am aflat că nu o să mai deschidă televizorul pentru a viziona TVR-ul. A fost o ştire cutremurătoare, multor angajaţi din TVR producându-le mari emoţii că un distins telespectator şi-a suprimat, printr-un temerar act de voinţă, pasiunea faţă de TVR. Atât TVR-ul şi, cred că şi USL-ul, sunt în stare de doliu. Regret că aceasta vine în pragul sărbătorilor şi sper ca domnul Ponta, domnul preşedinte Ponta, să depăşească acest moment .
La mulţi ani, domnule preşedinte Ponta!”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro

Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Cu ce să speli geamurile obligatoriu ca să fie curate lună și să nu mai aibă pete. Soluția e bună și pentru ramele din termopan, trebuie să respectați regula “zilelor înnorate”
FANATIK.RO

Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO

Anca Dinicu a NĂSCUT! Actrița a devenit mamă pentru prima dată. Ce nume special au ales vedeta și iubitul ei pentru copilul lor. FOTO
Elle.ro

Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro

Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cât ne costă risipa alimentară şi cum o putem reduce? În 30 de ani, românii aruncă 90.000 de lei la gunoi
Observatornews.ro
Cât ne costă risipa alimentară şi cum o putem reduce? În 30 de ani, românii aruncă 90.000 de lei la gunoi
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI