Toată nebunia a ţinut, nici mai mult, nici mai puţin, decât fix o săptămână, perioadă în care imensa piscină a Clubului D’Or, din Vama Veche, a fost transformată într-un veritabil ring de dans. Zi de zi, după un program stabilit cu profesorul lor Wilmark, zeci de turişti care şi-au „rupt de la gură” ore bune de plajă fie au fost iniţiaţi în tainele dansurilor cu origini latine, fie s-au dezlănţuit unduindu-se cu stil, precum nişte profesionişti, în bazinul de înot plin ochi. Cursurile de salsa, cha-cha-cha, samba, bachata, mambo sau merengue, ţinute în piscină sau pe aleile complexului de lux din Vama Veche, sub îndrumarea micuţului Wil, s-au întins, la cererea tinerilor iubitori de muzică latino, până târziu în noapte. La lumina reflectoarelor şi a stroboscoapelor ce împrăştiau lumină colorată, turiştii-dansatori-amatori, dar şi profesioniştii din trupa lui Wilmark Dance Academy, au oferit un spectacol total celor care au avut norocul să se afle la Club D’Or în acele zile de „foc” stropite din belşug cu salsa sau merngue, dar şi cu cocktailuri energizante.
Printre invitaţii la mega-petrecerea din Vama Veche, s-au numărat trupa El Proyecto, Ionuţ şi Andreea, campioni naţionali la salsa, Valentin Ştefan, campionul naţional la bachata, Pasty (Curaçao) şi Josta (Olanda), Jose Rodriguez, din Republica Dominicană, Marvin Ramos, din Columbia, Los Pambos, din Bulgaria, Manuel Mascarell, din Spania, James Thomas, din Olanda, Salsilla Dance Company, din Olanda şi Koko & Deni, din Bulgaria.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!