Dacă în viaţa reală Andreea Marin are un partener de viaţă, pe turcul Tuncay Ozturk, iată că nici în filmul de animaţie “Păsări libere”, în regia lui Jimmy Hayward, şi care va avea premiera în cinematografele din ţară pe data de 15 noiembrie, “Zâna” nu este singurică.
Ea se îndrăgosteşte iremediabil de Reggie, personajul înaripat care e chitit să dea timpul înapoi pentru a-i convinge pe insensibilii americani că trebuie musai să scoată friptura de curcan din meniul de Ziua Recunoştinţei.
“Curcăniţa” Jenny este foarte sigură pe ea şi cam face legea în ogradă, aşa că Reggie, personaj îmbătat de farmecele acesteia, nu îi iese din cuvânt.
S-a descurcat admirabil la repetiţii
Potrivit apropiaţilor săi, Andreea Marin ar fi acceptat să interpreteze acest rol pentru o sumă deloc neglijabilă, în jur de 5.000 de euro.
Iar spectaculoasa producţie îi va aduce cu siguranţă un plus de imagine, după totalul insucces cu emisiunea sa “Preţuieşte viaţa”, de la TVR 1, difuzată duminica, de la ora 20.45, care nu se va ridica niciodată la nivelul producţiei “Surprize, surprize”, pe care a prezentat-o vreme de 10 ani.
Andreea s-a descurcat admirabil la înregistrările din studio şi, chiar şi aşa, fără o mare experienţă în domeniul actoricesc, ea n-a fost nevoită să facă prea multe repetiţii.
Violeta, fiica “Zânei” şi a lui Ştefan Bănică jr, fostul ei soţ, aşteaptă cu nerăbdare premiera filmului, cu atât mai mult cu cât mama ei figurează pe lista artiştilor care au dublat vocile amuzantelor orătănii din ogradă.

Cârlanul Ponta a comis-o. Vorba românului, „gura bate curul”
Recomandări
Cârlanul Ponta a comis-o. Vorba românului, „gura bate curul”

Ce face Răduleasca, hop şi Andreea!

O ţară-ntreagă ştie deja că veşnicele rivale Mihaela Rădulescu (44 de ani) şi Andreea Marin s-au copiat reciproc atât pe plan profesional, cât şi pe plan sentimental. Iar faptul că au avut acelaşi soţ, pe Ştefan Bănică jr, evident, în perioade diferite, căci solistul nu este Suleyman Magnificul, ca să-şi permită harem, deja nu mai pare deloc o simplă coincidenţă.
Cea care a dat mereu startul în toate e Mihaela, pe care Andreea o urmează pas cu pas, considerând-o probabil un model bun de urmat în viaţă. Altfel, nu se explică de ce Andreea şi-a tras şi ea un iubit mai tânăr, pe turcul Tuncay Ozturk, cu 11 mai mic decât ea, aşa cum de altfel şi Mihaela s-a îndrăgostit, în urmă cu patru ani, de Dani Oţil, între care există o diferenţă de ani identică.
În plus, după ce Mihaela a înregistrat, în 2011, o piesă pentru celebrul CD “Cutiuţa muzicală”, “Zâna” s-a conformat şi ea de curând.
Ultima ispravă a Andreei este acceptarea dublării unei voci în filmul de desene animate, “Păsări libere”, nu de alta, dar Răduleasca bifase deja două astfel de performanţe: în 2009, când a fost pisica Mittens din “Bolt”, sau anul acesta, când a fost un melc simpatic în “Turbo”.
Să mai amintim şi că ambele au cochetat cu actoria şi că s-au aruncat în gol cu paraşuta sau că şi-au deschis magazine de hăinuţe pentru copii.

 
 

Istorii electorale
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Unica.ro
AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
La 3 săptămâni după ce Călin Georgescu a pus-o să-și retragă candidatura, Anamaria Gavrilă face un anunț complet neașteptat: „Așa începe sfârșitul...”
Viva.ro
La 3 săptămâni după ce Călin Georgescu a pus-o să-și retragă candidatura, Anamaria Gavrilă face un anunț complet neașteptat: „Așa începe sfârșitul...”
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Realizatorul TV e căsătorit de 26 de ani și are doi copii mari: ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Realizatorul TV e căsătorit de 26 de ani și are doi copii mari: ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
Regretele românilor mutați în noile apartamente din orașe: „Dai o căruță de bani și poate era mai bine într-un bloc comunist”
Adevarul.ro
Regretele românilor mutați în noile apartamente din orașe: „Dai o căruță de bani și poate era mai bine într-un bloc comunist”
Diana Dumitrescu, declarații despre problemele din relația cu soțul ei, după 6 ani de căsătorie: „Nimic nu e perfect, nimic nu e ceea ce pare, oamenii…”
Elle.ro
Diana Dumitrescu, declarații despre problemele din relația cu soțul ei, după 6 ani de căsătorie: „Nimic nu e perfect, nimic nu e ceea ce pare, oamenii…”
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Despăgubirile primite de un român, lăsat fără permis 2 ani după un drugtest greşit. "Mi-a ieşit opiu"
Observatornews.ro
Despăgubirile primite de un român, lăsat fără permis 2 ani după un drugtest greşit. "Mi-a ieşit opiu"
Horoscop 11 aprilie 2025. Leii au șansa de a-și proteja liniștea sufletească, făcând un efort real pentru a păstra armonia în relațiile cu cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 11 aprilie 2025. Leii au șansa de a-și proteja liniștea sufletească, făcând un efort real pentru a păstra armonia în relațiile cu cei dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI