Libertatea: Cum ţi s-a părut Olanda la acest Campionat Mondial?
Dorel Zegrean: Au jucat aproape perfect, cu o organizare exemplară. Nu au avut culoar, pentru că au scos Brazilia. Finala va pune faţă în faţă două echipe care verticalizează la ultima pasă. Sunt curios cu ce vor veni nou cei doi tehnicieni.

Ai fost antrenat de selecţionerul olandez.
Am început mai greu sezonul, dar ne-am revenit pe parcurs şi, după câteva etape, a venit Bert van Marwijk. Era serios, organizat. Era meticulos şi lucram mult tactic cu el.

Ai fost coleg cu Van Bommel…
Avea 20 de ani, internaţional de tineret. Era cerebral şi dârz, nu-i plăcea să piardă nici la antrenament. Aşa mic cum era, ne aşeza în teren, stătea cu gura pe noi la meciuri. La antrenament jucam cu apărători pentru că intra hotărât, la limită. În afara terenului nu avea fiţe, râdeam, glumeam…

Mai ştii ceva în olandeză?
A fost dificil să învăţ flamanda. Făceam meditaţii cu familia, pentru că trebuia să comunic cu colegii. Pe Van Bommel l-am învăţat cuvinte româneşti, pentru că îmi venea mie mai uşor să mă exprim şi astfel îi derutam şi pe adversari, care nu înţelegeau nimic.

Ce trăsături specifice au olandezii?
Când jucam la Sittard, mergeam la grupele de juniori prin rotaţie pentru a face antrenament cu ei. Copiii de acolo nu sunt mai talentaţi decât ai noştrii, dar sunt mai ambiţioşi, îşi doresc mai mult să devină fotbalişti. Se implică cu mai multă seriozitate la antrenamente, sunt mai organizaţi şi dorinţa lor de afirmare e imensă.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Libertateapentrufemei.ro
Singurele imagini cu băiatul cel mare al Nicoletei Luciu. Anul acesta face 17 ani și e un adolescent "cool", leit tatăl lui
Palatul fantomă care iese la iveală printre ruinele unui fost mare combinat. Era înconjurat de junglă și dărâmături
Adevarul.ro
Palatul fantomă care iese la iveală printre ruinele unui fost mare combinat. Era înconjurat de junglă și dărâmături
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Elle.ro
De ce George Burcea nu va mai juca în sezonul 2 al celebrului serial Wednesday. Ce a anunțat actorul, care a interpretat personajul Lurch: „Am decis să…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Momentul în care șoferul autobuzului din Iași este desfigurat de un pasager violent. Agresorul ar fi fost sub influenţa alcoolului
Observatornews.ro
Momentul în care șoferul autobuzului din Iași este desfigurat de un pasager violent. Agresorul ar fi fost sub influenţa alcoolului
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI