Ștefan Bănică nu poate trece cu vederea ziua de 25 iunie, când o veste cruntă lovea lumea muzicală în urmă cu patru ani. Atunci, site-ul de știri mondene TMZ anunța că Michael Jackson a încetat din viață, iar imagini cu trupul neînsuflețit al artistului, purtat pe o targă, făceau înconjurul lumii.
Astăzi Ștefan Bănică își aduce aminte cu tristețe de data fatidică de 25 iunie și a postat pe Facebook un mesaj în care își exprimă regretul față de pierderea marelui artist.
”Astăzi se împlinesc 4 ani de la dispariția unui artist uriaș: Michael Jackson! Am văzut ambele lui concerte din România, din ’92 și ’96. După atăția ani, pentru mine concertul lui Michael din ’92 este și acum incredibil!”, a scris Ștefan Bănică pe Facebook.
La 25 iunie 2009, Michael Jackson a încetat din viață în urma unui stop cardiac. Megastarul se afla în locuința sa din Holmby Hills, Los Angeles. O echipă de paramedici a primit un apel la 911 la ora 12:22 p.m. (ora locală), ajungând la fața locului după trei minute și șaptesprezece secunde. A fost raportat că acesta nu respira și au fost făcute manevre de resuscitare cardiopulmonară la fața locului, după care au dus pacientul, intrat în comă, la Centrul Medical UCLA. Decesul a fost declarat în jurul orei 14:26 (ora locală), în aceeași zi. În urma unei anchete minuțioase, legiștii și procurorii au aflat că Regele Muzicii Pop ar fi fost ucis de o cantitate însemnată de Propofol, un anestezic foarte puternic, administrat de medicul său, Conrad Murray. De altfel, acesta din urmă a fost condamnat la patru ani de închisoare în 2011, acuzat că i-ar fi dat legendei pop o doză letală de anestezic.
Citește și:

Omul de afaceri care și-a făcut bucătărie în mijlocul pădurii: „Pe mine mă strâng pereții”. Rețeta dezvăluită pentru Libertatea: aripioare de porc la ceaun
Recomandări
Omul de afaceri care și-a făcut bucătărie în mijlocul pădurii: „Pe mine mă strâng pereții”. Rețeta dezvăluită pentru Libertatea: aripioare de porc la ceaun

  • Ştefan Bănică jr, despre bătaia încasată de Alexandra Stan
  • ȘTEFAN BĂNICĂ a venit cu HAINELE MOTOTOLITE la un EVENIMENT! Intră să vezi fotografia!
  • Relaţia cu turcul, un pansament pentru rănile lăsate de Bănică jr
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News