Daniel David anunță modificări ale examenului de Evaluare Națională. „Pe viitor, elevii vor fi testați la toate competențele cheie”

Comentează

În cadrul examenului de Evaluare Națională, elevii nu vor mai fi testați doar la Limba română și Matematică, a anunțat, într-o conferință de presă, ministrul Educației, Daniel David. Copiii vor trebui să-și dovedească abilitățile și cunoștințele și la alte materii și competențe cheie, a declarat oficialul luni, 19 mai, în cadrul prezentării raportului QX, un diagnostic detaliat al sistemului de educație românesc. Deocamdată, nu se știe când vor fi puse în aplicare noile reglementări.

Examenul de Evaluare Națională va fi gândit într-un alt mod, în așa fel încât elevii să fie testați la toate competențele cheie, nu numai la Limba română și Matematică. „Evaluările naționale nu sunt suficient de informative. Nu poți să spui, pe de-o parte, că vrei să promovezi cele opt competențe cheie, dar în Evaluările naționale te focalizezi doar pe două. În clasa a VIII-a mergi pe Matematică și Limba și literatură română. Nu este ok. Întrebarea este și cu celelalte competențe cheie ce facem? Le-au asimilat copiii? Nu le-au asimilat? Cred că ar fi corect să evaluăm toate competențele cheie”, a precizat ministrul.

Daniel David a declarat că în sistemul românesc de educație se vorbește despre opt competențe de bază, în timp ce Comisia Europeană a propus la începutul anului restrângerea acestora la cinci. Prin urmare, este foarte posibil să ne aliniem și noi la aceste tendințe. „O să discutăm și vedem în ce măsură acoperim opt sau cinci sau cinci, dar, cu siguranță, nu cred că este corect că examenul de Evaluare în clasa a VIII-a să acopere doar două materii”.

Daniel David consideră că testarea în forma sa actuală este „nenaturală” într-un sistem de învățământ obligatoriu. „Să faci un examen atât de greu, complicat, pe două materii, care, după aceea, să marcheze traiectoria de viață a copilului, cred că este incorect”.

Cum va fi organizată admiterea la liceu

Cât despre admiterea la liceu, ministrul vine și aici cu reglementări. „Știu că sunt discuții în zona specialiștilor ca măcar până la 50% din locurile pe care le avem la licee să poată fi ocupate printr-un examen organizat de licee”.

Oficialul avertizează, însă, că metodologia trebuie gândită foarte bine, în așa fel încât acest examen să nu se transforme într-un business. „Să avem niște standarde prin care să nu devină un business foarte personal al unor unități școlare. Cred că este un lucru important”.

Mai mult, continuă David, acest examen de admitere organizat de licee trebuie să fie susținut după Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a. Motivul?  „Poate cineva, în ziua respectivă, când dă examenul național chiar a avut o zi proastă. Poate fi foarte bun la Biologie și Chimie. Și, pur și simplu, la Matematică sau Limba și literatura română, ca urmare a unei zile proaste, ne-am trezit că are o notă foarte mică”. 

Ministrul explică faptul că într-o astfel de situație nefericită acelui elev i s-a luat șansa unică de a ajunge la un liceu bine cotat. „I s-a omorât orice șansă de a merge la un liceu bun, într-o zonă de științe. El poate fi foarte, foarte bine pregătit pe acele componente”.

Prin urmare, un astfel de elev poate da concurs și poate ocupa un loc la liceul respectiv, chiar dacă, inițial, la Evaluarea Națională nu s-a descurat foarte bine.

Liceele vor primi o libertate mai mare de decizie

În ceea ce privește descentralizarea sistemului, ministrul David a anunțat că liceele vor avea libertatea de a acorda ponderi diferite pentru disciplinele care vor face parte din Evaluarea Națională. „Dăm Matematică, Limba și literatura română, mai stabilim din ce dăm iar apoi vine, de exemplu, specializarea de Mate-Info și spune ok, ponderea la noi este următoarea. Cei de la Științe socio-umane pot să pună alte ponderi pentru aceleași discipline”.

În acest fel, consideră ministrul, educația devine mai personalizată, mai țintită pe interesele elevilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un grup de militari caută pe un câmp de lângă Padina, județul Buzău, rămășițe de rachetă și dronă, după ce un avion F-16 a lovit o dronă. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Libertatea/ Eli Driu
08:38
10.000 de rezerviști din București și Ilfov, chemați în aceste zile la exerciții militare. Anunțul făcut de MApN
avion-f-18 spania
07:39
Alertă în miez de noapte la granița României: două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
MONDEN
Concurenții de la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
09:05
De ce nu e Asia Express la TV azi. Ce difuzează Antena 1 luni, 5 octombrie 2026
Mirela Vaida despre soacra sa
08:51
Mirela Vaida, mărturisiri neașteptate la Asia Express despre soacra sa: „Plâng de draci când aud că îl sună pe puiul mamii, adică pe soțul meu, care are aproape 50 de ani”
POLITIC
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Foto: presidency.ro
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
Dan Motreanu (primul din dreapta) este pe lista scurtă de premieri a lui Nicușor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni. Foto: Profimedia
Analiză
4 oct.
Nicușor Dan are patru nume de premier pe lista scurtă, înaintea consultărilor de la Cotroceni - Surse
Ultimele știri
09:39
„Perla coroanei” de pe Autostrada A3 Transilvania, filmată din avion: Cum arată șantierul pe lotul de 6,6 miliarde de lei
09:32
Singura regulă pe care Radu Vâlcan și Adela Popescu le-au impus-o copiilor. „Cât timp încă avem alternative reale, le vom folosi”
09:25
Pensionarii români care vor primi 500 de lei în plus la pensie în luna decembrie 2026
09:12
Mesajul transmis de Anisia Gafton de la camera de gardă: „Noroc cu gropile din București care ajută orice graviduță să nască”
TRENDING
06:30
Un bolovan de 10 kg, folosit timp de 30 de ani ca opritor de ușă, costă 100.000 de dolari: nu este de pe Pământ și a ajuns aici în 1939
4 oct.
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
4 oct.
Horoscop 5 octombrie 2026. Gemenilor le este la fel de greu și astăzi la locul de muncă, poate și pe fondul unor probleme de sănătate
Bărbat dormind
07:00
Ce se întâmplă cu adevărat cu corpul tău când dormi pe spate: „Este deosebit de important”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
4 oct.
Adio vacanțe lungi și rigide. Cum se schimbă modul în care vom călători în 2027, potrivit unui nou studiu
Priveliște spre Castelul Bran, din împrejurimile orașului Brașov, în România
4 oct.
Transilvania și Castelul Bran conduc topul celor mai bune destinații europene de Halloween în 2026
Andreea Vasile și Raluca Hagiu, în cadrul podcastului „Prima dată”. Sursă foto: Libertatea
4 oct.
Andreea Vasile, despre fricile din copilărie, eșecuri și tranziția de la sport la teatru: „Mi-a fost foarte frică că n-o să intru”
O femeie cu o cămașă cu mâneci scurte, închisă la culoare, și cu pantaloni lungi, cu părul strâns, face patul într-o cameră de hotel
4 oct.
Ce ascund camerele de hotel chiar și la 5 stele. Mărturiile angajaților despre „curățenia de fațadă” și de ce nu ar trebui să bei niciodată din paharele din cameră
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
BUCURESTI - DECLIC - ACTIUNE MANIFEST - 14 MAI 2025
Analiză
07:00
Violul de la școala de vară AUR: Inculpații reclamă „scurgeri de informații” și acuză că victima ar fi susținută de un ONG afiliat USR
O rețea de energie cu stâlpi de curent de înaltă tensiune și cabluri interconectate, fotografiată într-o zonă de câmpie din România, la apus. Foto: Shutterstock
06:18
România a importat mai multă energie decât a produs: 3.400 MW, sâmbătă seară. Capacitatea maximă de import este de 4.000 MW
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
4 oct.
Traian Băsescu o vede pe Mirabela Grădinaru candidată la alegerile prezidențiale din 2030: „A învățat mersul pe covoare prin toate capitalele”
Trapperul Ian, unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai scenei trap din România, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști
4 oct.
Ian, reținut după gestul făcut pe scenă la Arenele Romane. Trapperul, anchetat pentru ultraj contra bunelor moravuri
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale