Avocatul lui Britney Spears susține că tatăl cântăreței cere două milioane de dolari pentru a renunța la tutelă

Comentează

Vești noi în procesul pentru tutela lui Britney Spears. După ce săptămânile trecute s-a aflat că Jamie Spears a fost de acord să renunţe la statutul de tutore al fiicei lui după 13 ani, avocatul cântăreței susține acum că acesta cere două milioane de dolari înainte de demisie.

Într-o solicitare depusă luni, avocatul Mathew Rosengart susţine că Jamie Spears caută să se folosească de avantajul pe care îl are pentru a constrânge firma lui Britney Spears să-i plătească aproximativ două milioane de dolari înainte de a renunța la tutelă, scrie The Guardian, citat de news.ro.

În documentele pe care avocatul lui Britney Spears le-a depus recent, acesta a precizat că nu e interesat să negocieze felul în care Jamie Spears renunță la tutela cântăreței. Mathew Rosengart aşteaptă ca judecătoarea Branda Penny să decidă înlăturarea tatălui lui Britney Spears la următoarea audiere, care va avea loc pe data de 29 septembrie.

După ani de procese cu fiica lui, Jamie Spears a negat întotdeauna vreo posibilă ilegalitate şi a declarat că mereu a apărat interesele fiicei sale.

Britney Spears le-a cerut judecătorilor să pună capăt tutelei „abuzive”

În vârstă de 39 de ani, Britney Spears a fost plasată sub tutela tatălui ei în 2008, după ce au existat semne că ar avea probleme de sănătate mintală. Cu un an înainte, cântăreața a divorțat de Kevin Federline, a pierdut custodia copiilor ei și a fost internată într-un centru de refacere, în urma unei presupuse căderi nervoase.

În 2020, cântăreața a făcut demersuri în instanță pentru a fi scoasă de sub tutela tatălui ei. În luna iunie, ea a depus mărturie în instanță, afirmând că a fost forțată să muncească împotriva voinței ei și că a fost obligată să poarte un dispozitiv contraceptiv. Britney Spears a spus că își dorește să îi fie reduse programările la terapie, doreşte să se poată căsători și să aibă un copil, ceea ce nu se poate în acest moment.

„Merit să am o viaţă, am muncit toată viaţa mea. Merit să am o pauză de doi, trei ani. Această tutelă îmi face mult mai mult rău decât bine”, spunea ea.

Acuzațiile au fost negate de tatăl artistei, în vârstă de 68 de ani, care a afirmat în repetate rânduri că nu se gândește decât la sănătatea fiicei lui. În lupta sa pentru a ieși de sub tutelă, Britney Spears a avut parte de susținerea fanilor ei, care au lansat proteste sub numele „Free Britney” (Eliberați-o pe Britney - n.red.). Mesaje de susținere au venit și din partea altor artiști americani, printre care Christina Aguilera și Justin Timberlake, fost iubit de-al lui Britney Spears.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
MONDEN
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
Florin Dumitrescu
Exclusiv
17:25
Chef Florin Dumitrescu își deschide două restaurante. Ce investiție uriașă a făcut juratul MasterChef
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
15:30
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
18:48
Europa a acceptat să-și elibereze petrolul din rezervele strategice, anunță Donald Trump
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
17:53
Cris-Tim cumpără cel mai mare producător de sendvișuri din România și competitorul principal din piața de ready-meals
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!