Cum văd ispitele Oana Rusu și Rebecca Toma experiența trăită la Insula Iubirii 2026: „Cred că atunci ai tot farmecul”

Comentează
Exclusiv

A doua săptămână încărcată de anunțuri cu privire la următorul sezon Insula Iubirii 2026 a adus astăzi și ultimele nume de pe lista ispitelor feminine.

Gabriella Barbu, Oana Rusu și Rebecca Toma completează un tablou al frumuseții și senzualității care promite spectacol, din 4 septembrie 2026, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Din Spania, după ce a participat la sezonul de acolo și a fost cunoscută de toți cei de acasă ca „ispita lui Montoya”, românca Gabriella Barbu vine în premieră într-un reality show în țara natala. Creatoarea de conținut are 28 de ani, este în zodia Scorpion și aduce energie, bucurie de viață și o frumusețe aparte.

Oana Rusu are 30 de ani, este make up artist, e născută în zodia Fecioară și apare pentru prima dată într-un format de televiziune.

„Vreau să fiu o persoană cât mai autentică, să nu mă rușinez cu nimic, să-mi arăt pe deplin personalitatea. Știu că am multe de oferit, am o personalitate spumoasă, dar uneori mă închid în mine. Aici fiind relaxată, pot să fiu eu însămi 100%. Sincer, mi-ar plăcea date-uri distractive. Sunt și romantică de obicei, dar nu extrem. Aș vrea să mă distrez! Sunt nebunatică, îmi plac și sporturile extreme, îmi place adrenalina, m-aș vedea la astfel de date-uri. Cred că și partenerul s-ar distra alături de mine”, a spus Oana Rusu în exclusivitate pentru Libertatea.

Întrebată dacă și-a făcut vreun plan și dacă s-a gândit cum să-i cucerească pe bărbații din cupluri, tânăra a afirmat că totul va fi spontan: „Nu mi-am făcut un plan. Vreau să fiu 100%, iar atunci mă simt cel mai bine în orice fel de loc aș sta. Iar dacă o să mă arăt așa cum sunt, o să fie cea mai tare experiență!”.

Cunoscută din alt format TV, mai exact de la „Casa iubirii” de la Kanal D, dar și din mediul online, Rebecca Toma are 24 de ani și este născută în zodia Rac.

„De la mine am așteptări să mă distrez, nu exclud nici varianta să mă înțeleg cu cineva real. Sunt foarte deschisă. Abia aștept! Mi-ar plăcea să mă vadă cum sunt eu, și cu bune și cu rele, și să transmit cât mai multe din personalitatea mea. Să nu pară că sunt doar o ispită și nu am sentimente sau trăiri proprii.

Prin acest proiect se poate vedea cum ești ca om. Ca să simt că e cea mai tare experiență ar fi neașteptat să leg o conexiune, să simt că-mi place real de cineva. Cred că atunci ai tot farmecul insulei”, a spus Rebecca Toma în exclusivitate pentru Libertatea.

Dacă ispitele, fie ele masculine sau feminine, sunt acum cunoscute, urmează unele dintre cele mai așteptate detalii: numele celor care vor participa în cuplu! Începând de luni, în fiecare zi câte o pereche va fi anunțată în mod oficial.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
2 oct.
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
2 oct.
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
2 oct.
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!