Emi și-a cerut iubita de soție la „Asia Express”. Mădălina a aflat totul în timpul ediției difuzate aseară. Ce răspuns a dat tânăra

Comentează

Ediția 40 a sezonului 4 din Asia Express a venit cu un moment emoționant. Emi și-a cerut iubita în căsătorie în ultima etapă de pe Drumul Împăraților, iar evenimentul a fost ținut secret de către concurent până astăzi, 23 noiembrie 2021.

Acesta și-a cerut iubita în căsătorie într-un mod unic, după ce a citit scrisoarea de la ea. Tânăra nu a știut nimic despre marele eveniment până nu a fost difuzată ediția 40 a sezonului 4 din Asia Express.

„Vreau să-i spun ceva Mădălinei. Într-un moment în care totul părea că se duce în jos și mi se înecau corăbiile, ea a apărut în viața mea și m-a stabilizat.

M-a calmat, a fost lângă mine în niște perioade foarte grele. O iubesc, nu avem poveste de 70.000 de ani împreună. Nu sunt bun la asta, nu am mai făcut asta niciodată și nici nu vreau să o mai fac. (...) Mi-am imaginat momentul ăsta, așa că, vrei să te măriți cu mine?”, a spus el, vizibil emoționat, la Antena 1.

„Iuțu, fii atentă! Uită-te acum în dreapta ta, că el nu are inelul aici, îți dai seama că n-am avut cum să-l avem. Zi DA!”, a mai zis Cuza.

Mădălina a aflat totul în cadrul ediției de marți, 23 noiembrie

Concurentul de la „Asia Express” a așteptat cu nerăbdare toată seara ca momentul său special să fie difuzat pe televizor. Totul a fost extrem de emoționant pentru cei doi, mai ales că au avut aproape prietenii.

„A zis da!! ❤️❤️ (nu avea încotro) ? Îți mulțumesc pentru toate momentele în care mi-ai fost alături, tot ce am trăit împreună și pentru toate momentele în care îmi vei fi alături și pentru toate momentele pe care le vom trăi împreună! Chiar dacă nu-s perfect, nici măcar atât de bun, îți mulțumesc pentru tot!! Te iubesc !! ❤️❤️”, a scris Emi pe Instagram, după difuzarea ediției de marți seara.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Printre spectatorii din zona VIP s-a numărat și Laura Vicol, fosta deputată și fostă președintă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților
5 oct.
Laura Vicol, urmărită penal în dosarul Nordis, a ieșit să se relaxeze la meciul România- Suedia de pe Arena Națională
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
5 oct.
Dominic Fritz a anunțat decizia USR pentru Guvernul lui Luca Niculescu, desemnat premier de Nicușor Dan
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
5 oct.
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
5 oct.
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
PNL analizează propunerea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, anunță purtătorul de cuvânt Ionel Bogdan.
5 oct.
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
5 oct.
George Simion, atac la Luca Niculescu după desemnarea pentru funcția de premier: „E tot o marionetă”
Ultimele știri
06:30
A fost abandonată când era bebeluș într-o cabină telefonică, după 30 de ani și-a găsit salvatorul, în Marea Britanie
06:29
Ferma Black Angus a lui Gigi Nețoiu, amendată din nou, cu 40.000 de lei. Ce au găsit inspectorii
06:17
România își întărește apărarea anti-dronă: două elicoptere și radare noi ajung până la finalul lunii. Anunțul lui Radu Miruță
06:00
Secretul obiectivului 3001. „Doar 12 oameni îl știau, în Polonia”
TRENDING
5 oct.
Cine este Luca Niculescu, al patrulea premier desemnat de Nicușor Dan în patru luni. Are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
5 oct.
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
5 oct.
Horoscop 6 octombrie 2026. Taurii vor ca totul să se facă așa cum le convine lor, în special acasă, în familie
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
5 oct.
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
5 oct.
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
muncitor-pavaj-curte
5 oct.
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
5 oct.
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
5 oct.
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Vasile Iuga
5 oct.
Vasile Iuga, despre economia României: de ce avem potențial, dar ne blocăm la execuție
Familiile cu gemeni pierd sume considerabile din sprijinul financiar acordat de stat în comparație cu cele care au copii născuți succesiv
5 oct.
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
5 oct.
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”