Fuego a răbufnit după ce a văzut ce s-a întâmplat la „Beach, Please!”: „Toată lumea se revoltă, însă nimeni nu face nimic”

Comentează

Festivalul „Beach, Please!” din acest an s-a făcut remarcat nu doar prin numele artiștilor care au venit să cânte la Costinești, pe litoralul Mării Negre, ci și prin unele momente care s-au întâmplat pe scenă sau în public.

În una dintre seri, artistul Destroy Lonely a chemat pe scenă un tânăr din public, Nicholas, în vârstă de 15 ani, iar la un moment dat l-a pus pe acesta să sară de pe scenă înapoi în public. Doar că întâmplarea a fost una foarte dură, iar băiatul a ajuns la spital cu leziuni la rinichi, ficat, plămâni și unul dintre picioare.

Incidentul s-a viralizat rapid, însă și alte lucruri întâmplate la „Beach, Please! 2025” au fost mediatizate intens. Spre exemplu, în timpul unor concerte s-a scandat „Ceaușescu, Ceaușescu!”, iar Albert NBN, unul dintre artiștii români care a urcat pe scenă, a înjurat țara noastră. În cazul acestuia din urmă, până și președintele țării, Nicușor Dan, a reacționat!

Educația ar trebui să vină de acasă, în primul rând

Recent, Fuego a vorbit despre ce s-a întâmplat la Costinești, afirmând că nu ar trebui ca în versurile melodiilor să fie introdus limbajul din stradă și că tinerii ar trebui să primească educație în primul rând acasă.

„E necesar să nu aducem în artă limbajul colocvial. Eu cred că versurile unui cântec, chiar și unul din categoria modernă, trebuie să fie inteligibile și să nu transporte neapărat strada pe scenă. Dincolo de asta, ține de felul în care fiecare individ alege să se raporteze la acea creație, să o înțeleagă și să o aducă în viața sa.

Preferințele muzicale se educă din fragedă pruncie. Ele se cultivă în familie, se dezvoltă, se discută, se aduc în atenție. Iar mai apoi se lasă la propria alegere a celor mici, indiferent de stil sau perioadă. Și la toate se adaugă obligația părinților de a le asigura copiilor o educație temeinică în acest sens. Degeaba are copilul ce mânca, haine, școală, dacă nu are acel izvor de cunoaștere de acasă, din locul în care va zbura peste un timp”, a spus Fuego, potrivit celor de la Fanatik.

Fuego e revoltat că nimeni nu reacționează să rezolve lucrurile

Mai mult decât atât, artistul a precizat că el a atras atenția de-a lungul anilor în legătură cu evenimentele neplăcute care se întâmplă în România, însă nu a fost băgat în seamă. În plus, el afirmă că lumea reacționează doar când apare o situație extremă, însă chiar și așa nimeni nu face nimic concret pentru a îndrepta lucrurile.

„De ce se miră toată lumea de tinerii care merg la festivaluri cu bilete de zeci de milioane ori consumă substanțe interzise de zeci de milioane? De unde vin banii ăștia? De ani întregi vorbesc despre aceste subiecte și pare că am devenit ca o moară stricată, iar când apare câte o situație extremă, toată lumea se revoltă, dar nimeni nu face nimic concret, nu se revoltă.

Nu am soluții, dar sunt sigur că societatea și tineretul au nevoie de o șansă. Iar ea poate veni, dincolo de stat, de legi, te televiziuni sau de ziare. Fix din familie! Salvarea societății, în mare parte, a indivizilor de mâine, vine din familie”, a încheiat Fuego.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
22:46
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
23:21
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
23:20
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
23:08
Donald Trump i-a oferit lui Elon Musk cea mai înaltă medalie științifică din SUA și l-a numit "Edison al vremurilor noastre"
23:07
Orașul Kiev, în beznă și fără apă curentă. Primarul Vitali Kliciko îi îndeamnă pe oameni să plece ca să supraviețuiască
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește