Maria Constantin a fost cerută în căsătorie la „Splash! Vedete la apă”. Primele imagini cu momentul emoționant

Comentează

Cea de-a treia ediție a show-ului „Splash! Vedete la apă” a adus schimbări pe ultima sută de metri și, totodată, multe emoții. Poveștile celor șase concurenți au fost urmărite cu nerăbdare de telespectatori, cea de-a treia ediţie a emisiunii. Jurații au decis aseară ca Jazzy Jo și Vica Blochina să meargă în finala săptămânii, difuzată în această seară la Antena 1.

Tot în cadrul emisiunii de diseară, Maria Constantin va avea parte de un moment cu totul neaşteptat – va fi cerută de soţie chiar la Bazinul Olimpic de la Bacău. Artista a declarat zilele trecute că a fost cerută în căsătorie, însă nu a dezvăluit cum s-a întâmplat asta.

„O să mă vadă pentru că la anul o să avem nunta. Nu am stabilit încă data, dar îți spun un mic secret. Deși nu se știe, o să vadă și la televizor. Am fost cerută! Am fost cerută și la anul va avea loc evenimentul. Eu, sincer, cred că la eveniment o să chemăm doar oameni mișto, o să mă distrez, o să fie un white party, ceva relaxant, ca oamenii să se simtă bine. O să chem oameni faini, cu care o să ne distrăm până dimineața”, a declarat Maria Constantin zilele trecute, pentru Ego.ro.

Ce s-a întâmplat în ediția de aseară „Splash, vedetela apă!”

Ion Șaulescu a avut cel mai mare punctaj, după ce a făcut un salt de la 10 metri, în ciuda faptului că nu a avut prea mult timp ca să se antreneze. El a venit în competiție în locul lui Culiță Sterp, care a întâmpinat unele probleme personale și nu a mai putut onora invitația celui mai îndrăzneț show al verii.

Pentru câteva clipe, Jazzy Jo „a uitat!“ de frica de înălțime și a executat o săritură frumoasă cu spatele, de la trei metri. Având aceeași fobie ca artista, Vica Blochina s-a oprit pe aceeași platformă, însă, ea s-a aruncat în cap. Tehnica fostei balerine a fost lăudată de Clara Gherase și curajul ei a fost apreciat de toți jurații.

Shift a fost îmbărbătat de mama lui să sară de la 10 metri, dar, cum socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele de la Splash! Vedete la apă, cântărețul a decis să execute un salt simplu de la 5 metri.

Gabi Jugaru a fost o surpriză totală pentru echipa emisiunii: la antrenamente, s-a ținut de multe glume – așa cum de altfel s-a remarcat în lumea televiziunii, nu a ținut cont de toate sfaturile primite de la antrenoarea Claudia Tiu, iar în seara concursului a sărit în cap de pe trambulina aflată pe marginea Bazinului Olimpic de la Bacău.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
3 oct.
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
3 oct.
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
MONDEN
Anamaria Ferentz
3 oct.
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
3 oct.
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
07:15
Homarii și calamarii eșuează pe plajă din cauza El Niño, în Ecuador: „Criză fără precedent”
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. „Doi și-un sfert”, serviciul secret al MAI, folosit ca poliție politică împotriva lui Corneliu Coposu și a opozanților noului regim
06:45
Cum să hrănești găinile toamna pentru ouă mai multe
TRENDING
3 oct.
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
Reportaj
3 oct.
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
3 oct.
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Peisajul și clădirile de la Ästad Vingård, Suedia
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 oct.
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Pyongyang, Coreea de Nord – octombrie 2019 O mașină veche albastră circulând pe o stradă din Pyongyang, cu steagul Coreei de Nord
3 oct.
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
3 oct.
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
pop-up cu tema „Gilmore Girls” al restaurantului Luke's Diner, pe 5 octombrie 2016, în Beverly Hills, California
3 oct.
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
3 oct.
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
3 oct.
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
3 oct.
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
3 oct.
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale