Motivul pentru care Carmina, fiica lui Liviu Vârciu, a lipsit de la cununia civilă și religioasă a tatălui ei. „Nu am reușit”

 1 comentariu

Liviu Vârciu și Anda Călin s-au căsătorit civil și religios, vineri, 23 august. Evenimentul a fost unul discret, iar petrecerea de nuntă va avea loc la anul, când sute de invitați vor fi prezenți. Carmina, fata cea mare a prezentatorului TV, în vârstă de 22 de ani, a lipsit de la cununia civilă și religioasă a tatălui ei și a explicat de ce s-a întâmplat asta.

Influencerița în vârstă de 22 de ani a mărturisit că nu a reușit să ajungă la eveniment, cu toate că a primit invitație.

Carmina a dezvăluit că nu a putut să fie prezentă pentru că avea de onorat un proiect, motiv pentru care i-a fost imposibil să ajungă.

„Sunt foarte prinsă cu foarte multe filmări și campanii pe care trebuie să le fac și trebuie să mă împart cu timpul. Acum fix filmez. Am ceva proiecte cu anumite branduri și acum la sfârșit de lună trebuie să fiu la Nostalgia, la un eveniment care e în parteneriat cu ei.

Am foarte multe proiecte pe tema asta și trebuie să le termin. Știam de cununia civilă a tatălui meu. Eu nu am reușit să ajung, pentru că sunt full”, a declarat Carmina, fiica lui Liviu Vârciu, pentru ciao.ro.

Carmina a mai ținut să precizeze că va fi prezentă la petrecerea de nuntă. Fiica lui Liviu Vârciu, din relația cu Ami Teiceanu, își dorește să fie alături de tatăl ei și de Anda Călin, soția acestuia.

„A fost ceva restrâns. A înțeles că nu am cum să ajung. Mă duc la nuntă. La petrecere merg, vreau să fiu lângă el”, a mai spus tânăra, mai arată sursa menționată anterior. Artistul și partenera sa de viață au făcut nunta după o relație de 8 ani.

Anda Călin declara în urmă cu doi ani că își dorește o nuntă mică, în schimb, Liviu visa la ceva mai mult. Se pare că în cele din urmă au ajuns la un numitor comun și au făcut pasul cel mare.

„Nu este vorba că nu vreau, nu ne punem de acord cu numărul de invitați. Eu vreau să fim doar noi și nașii, în schimb el vrea mai mult. De aceea nu ne punem de acord. Nu cred că ne-ar lega mai mult o căsătorie. Doi copii te leagă mult mai mult. Ne-am spus «DA» de când ne-am cunoscut”, a declarat Anda Călin, la Antena Stars.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    elsairina 28.08.2024, 10:45

    Poate pt ca ea e cu cativa ani m mica decat "mama vitrega"sau tanara sotie a vesnic tanarului tata:))

ALTE ȘTIRI
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
18:05
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
18:03
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
17:47
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
18:03
Kelemen Hunor spune că UDMR nu va face parte din următorul Guvern „aproape 100%”, dar „putem susţine un guvern în jurul PSD”
Ilie Bolojan este premierul României din 23 iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
16:06
Ilie Bolojan, după consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni: „Dacă PSD va fi în guvernare, PNL va intra în opoziție”
Ultimele știri
20:11
Vasile Iuga, despre economia României: de ce avem potențial, dar ne blocăm la execuție
19:55
Mamele de gemeni din România, revoltate împotriva statului, care acordă ajutor redus pentru al doilea copil: „Nu există jumătate de foame”
19:48
Cum a fost prins un instalator, criminal în serie, după ce o victimă a vorbit cu angajata de la bancă în Polonia
LiveText
07:05
Nicușor Dan anunță al patrulea premier desemnat la ora 21.00, după mai bine de 5 ore de consultări. PSD l-a propus pe Grindeanu, PNL refuză un Guvern PSD, iar AUR și USR vor anticipate
TRENDING
16:51
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
12:49
11 marinari au fost salvați și doi au murit după ce o navă cu cereale lovită de o dronă s-a scufundat în Marea Neagră, lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
muncitor-pavaj-curte
15:48
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
15:32
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
15:25
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Hotel Intercontinental din București
15:16
Un român a pus pe jar escrocii din toată Europa și cel mai bun a venit la București, ca să dea lovitura secolului
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
17:22
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
O persoană care ține un portofel gol
17:02
Aproape jumătate dintre români se tem de sărăcie, iar îngrijorările lor sunt mult peste cele din Uniunea Europeană
consiliul local iasi (2) copy
Analiză
17:00
Blocaj imobiliar fără precedent în România: războiul politic paralizează proiecte cu mii de apartamente la Iași
O rețea de stâlpi de curent electric
16:19
De ce în România curentul este de 8 ori mai ieftin la prânz decât seara: șeful ANRE explică de ce avem nevoie urgentă de baterii de stocare
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”