Cum va fi vremea la concertul Metallica din București, pe 13 mai

Conform prognozei speciale emise de meteorologi, miercuri, 13 mai, în ziua concertului Metallica, la București vor fi condiții de ploaie slabă.

„Valorile termice, îndeosebi cele diurne, vor fi în scădere și vor caracteriza o vreme răcoroasă pentru această dată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 8… 9 grade Celsius. Cerul va fi temporar noros și vor fi condiții de ploaie slabă. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ziua, când se vor atinge viteze de 45-50 km/h”, potrivit ANM.

Cei care participă la concertul Metallica trebuie să știe, de asemenea, că Bucureștiul va fi, până joi dimineață, sub incidența unui mesaj de informare meteorologică de ploi și vijelii.

Umbrelele, interzise pe Arena Națională la concertul Metallica

Organizatorii concertului Metallica au anunțat că acoperişul stadionului Arena Națională va fi deschis pe toată durata show-ului şi va rămâne deschis, indiferent de condiţiile meteo.

Aceștia le recomandă participanților să consulte prognoza meteo în ziua evenimentului şi să-și procure pelerine de ploaie, în cazul în care vremea se anunță ploioasă.

Umbrelele nu vor fi permise şi vor fi reţinute la filtrele de acces în spaţiul de eveniment, întrucât pot accidenta ceilalţi participanţi la concert.

Concertul Metallica începe miercuri, în jurul orei 20.30

Accesul pe Arena Națională se va face în jurul orei 16.00. Knocked Loose vor urca pe scenă în jurul orei 18.00, Gojira îi vor urma în jurul orei 19.00, iar concertul Metallica va începe în jurul orei 20.30.

Organizatorii recomandă publicului să ajungă din timp la stadion, pentru a evita formarea cozilor la porţile de acces. Spectatorii care decid să vină devreme la stadion vor avea posibilitatea să îşi petreacă timpul în zona Maior Ion Coravu, care va fi disponibilă publicului începând cu ora 12.00, până la finalul evenimentului, amenajată ca zonă de aşteptare, cu toate facilităţile, baruri, food trucks, toalete ecologice, standuri de merchandise şi altele. Accesul în zona de aşteptare Maior Ion Coravu nu presupune acces în eveniment înainte de deschiderea porţilor.

Ca urmare a numărului foarte mare de spectatori aşteptaţi, pentru a ajunge la stadion, organizatorii recomandă utilizarea mijloacelor de transport în comun pentru a evita ambuteiajele. Parcarea stadionului va fi închisă, astfel încât nu vor fi facilitate locuri de parcare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.