Între 20 și 21 mai, la prânz, amestec al sentimentelor sau al constrângerilor născute din datorie morală, respect, recunoștință, motiv pentru care, cei născuți în Fecioară se vor purta tolerant sau vor ierta derapajele soțului/soției. În relațiile de afaceri, aceste argumente îi vor împiedica să adopte atitudinea justificată ori să ia deciziile necesare redresării unei activități care a fost adusă în situație de criză de un partener. De aceea, este de cântărit până unde poate merge această concesie fără ca ea să genereze complicități vinovate sau îngăduințe riscante. Pe 20 mai, Soarele va intra în casa a X-a, a carierei, și-i va aduce pe nativi în situația de a deveni eroi sau vedete; ar putea fi vorba de un succes trecător, de vâlva care se va face în jurul lor dar care se va stinge repede, fără vreun profit socio-profesional real. Între 21 mai, după ora 13:11‘, și 23 mai, după-amiaza, contradicții între interesul material al nativilor și felul în care aceștia vor lua anumite decizii, nu întotdeauna corecte, legale sau justificate. Nu este bine să grăbească cursul firesc al tranzacțiilor sau al contractelor pentru că cei doi Benefici se vor afla în opoziție, pe cele două case ale banilor și avantajelor materiale, întreaga săptămână. Între 23 mai, după ora 15:23‘, și 25 mai după-amiaza, interes pentru aspectele mărunte de viață cotidiană sau pentru latura mai puțin spectaculoasă a unei activități de creație, de interpretare, de educație (chestiuni administrative, organizatorice). Între 25 mai, după ora 15:16‘, și 26 mai, sarcinile de serviciu sau exercitarea funcției îi vor „lua pe sus”. Cursul evenimentelor se va precipita în preajma zilei de 25 mai, când, la ora 23:31‘, va avea loc faza de Lună Nouă în Gemenicare le va obliga pe Fecioare să facă față solicitărilor și își va pune amprenta pe felul în care se vor prezenta în mediul profesional sau în viața socială.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7e0ba8ea76140b5eb6d21efe3704c358.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0391c749f18fa28ae7800ad9953c0140.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f17885a66f42a74c7fe507298ef21b4d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_58d0b00985245b18ec759323ac80dd28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6f8bf30a039d846d11383a8f334c88fa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c3f69821e56a81efa6cfe9d590594404.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_1c4e1d83a9874ede2499b118c494fd05.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d8ad68f89bf0dfaf904a7b3a743778a2.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_7e150202952f82886dae311fd2ada8a3.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_093cbcf88ab59aa4798f96eef3e9f32a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_0ff9e9f58b998bc67f96deaff729ca88.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_441aeb89b7bf8f070ecaeede3cb910b3.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_fffb660856502f7929011a9a79f71d54.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_18305500a78f39b6d86e90153cf4af17.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d5633ae1a71b2b7b3aa0c5830a29b455.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_feb22358fc9793d6185c07afd26d0a5a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_a91a2808a1c3bebf4f0035e5f3ea955f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b1d3c7fbecb0884d9e60aaec53af0f93.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_9769dd2149847b2f3527cd2c5f9ace54.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_5a3b71456c52101d8f272cf1cb806a33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_23f9090459c36efe0d5d64888db646fa.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_25afdeb10935fc2b3c4fda4abb6786f0.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_cea42870e74677217dd51bcff1f609fa.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4ee63e6343195f798b0624c2901cdb2a.jpg)