Ce sunt deniile - când se ţin aceste slujbe

Comentează

Deniile sunt slujbe cu o puternică încărcătură spirituală și, chiar dacă aceste slujbe se țin în tot Postul Paștelui, cele din Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor sunt cele mai frecventate de creștini. Credincioșii cred în puterea duhovnicească a acestor slujbe care se țin înainte de Învierea Domnului. Află mai multe despre ce sunt deniile, care este semnificația lor și când se țin deniile în 2025!

Ce sunt deniile

Cuvântul „denie” vine din slavonă - „vdenie” - și înseamnă „priveghere” sau „veghe de noapte”. Cu alte cuvinte, deniile sunt slujbe de Utrenie, care, în Postul Paștelui și în special în Săptămâma Patimilor, se țin seara.

Utreniile sunt la origine slujbe de dimineață. Și termenul vine de la grecescul orthros – auroră, zorii zilei / slavonă utrom – dimineață. Utrenia este una dintre cele mai vechi slujbe ortodoxe, cu rădăcini în cultul iudaic, și este făcută în zorii zilei pentru că simbolizează așteptarea Adevăratei Lumini, care este Hristos „Soarele Dreptății”.

Așadar, acest tip de slujbe s-ar ține dimineața, în mod normal, dar înainte de Paște sunt mutate seara, pentru a putea fi trăite de cât mai mulți credincioși. În plus, deniile au menirea ca, tocmai pentru că sunt săvârșite seara, să aducă lumină peste întuneric.

„Denia, ca slujbă de dimineaţă săvârşită seara, are ca scop transformarea întunericului serii în lumină liturgică, ca simbol al trecerii sufletului, prin rugăciune, pocăinţă şi postire, de la întunericul păcatului la lumina vieţuirii sfinte potrivit Evangheliei Lui Hristos”, spune Patriarhul Daniel, citat de basilica.ro.

Deniile sunt, deci, slujbe ce aduc un spațiu de reflecție adâncă, de pocăință și rugăciune intense. Aceste slujbe îi pregătesc sufletește pe credincioși pentru Sărbătoarea Învierii Domnului.

Când sunt deniile în 2025

Deniile se citesc începând din seara Duminicii Floriilor - duminica dinaintea Paștelui- și se continuă în fiecare seară până în Sâmbăta Mare. Paștele 2025 este celebrat pe 20 aprilie, iar duminică Floriilor pică pe 13 aprilie.

Deniile Săptămânii a cincea

Denia Canonului cel Mare este una dintre cele mai emoționante și profunde slujbe din Postul Mare. Nu face parte din deniile Săptămânii Mari, ci se săvârșește în a cincea săptămână a Postului Mare, mai exact miercurea seara, când se citește integral Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Este o lucrare poetică liturgică scrisă de Sfântul Andrei Criteanul (secolul VII-VIII), episcop al Cretei, și este considerat cel mai lung și cel mai profund canon de pocăință din toată rânduiala ortodoxă.

În timpul Deniei de vineri seară, din aceeași săptămână, se citește Acatistul Bunei Vestiri și se amintesc mai multe minuni ale Maicii Domnului. Acesta este un imn de laudă, închinat Maicii Domnului, alcătuit din 24 de strofe pline de învățături și de înțelepciune.

Această compoziție, atribuită patriarhului Serghie al Constantinopolului, dă expresie, în formă poetică, învățăturii Bisericii despre Maica Domnului.

Deniile din Săptămâna Pătimirilor

  • La Denia din Lunea Mare – oficiată duminică seara – se amintește de fericitul Iosif cel preafrumos și de smochinul neroditor.

În timpul deniei din Lunea Mare se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod. E o pildă data omului, din care trebuie să rețină că Dumnezeu este atât iubire, cât și dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va răsplăti bunele roade, ci va și pedepsi pe cei al căror suflet nu aduce un ”rod bun”.

  • La Denia din Marțea Mare este prezentată Pilda celor zece fecioare.

Din pilda celor zece fecioare reținem că cinci fecioare au avut doar candela fară ulei, iar celelalte cinci au avut și candela și ulei. Candela fară ulei reprezintă realizarea de sine în totala nepăsare de ceilalți. Candela cu ulei reprezintă evlavia însoțită de milostenie.

  • La Denia din Miercurea Mare se amintește de femeia păcătoasă care L-a uns cu mir pe Domnul.

În Miercurea Săptămânii Sfintelor Pătimiri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinței și îndreptării omului păcătos.

  • În Sinaxarul Joii Mari sunt amintite: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea (trădarea) Domnului.

Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viață Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, că pilda de smerenie, Cina cea de Taina la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhiereasca și începutul patimilor prin vinderea Domnului.

Specifice deniei de joi seara sunt citirea celor 12 Evanghelii și scoaterea solemna a Sfintei Cruci în naosul bisericii. Există obiceiul ca atunci când preotul citește din Sfintele Evanghelii, credincioșii să aprindă lumânări și să se așeze în genunchi.

  • În denia din Vinerea Mare se face pomenirea Sfintelor Pătimiri ale Domnului lisus Hristos.

În această slujbă sunt amintite patimile, scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţe­tul, piroanele, suliţa, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.

  • Ultima Denie, cea din Sâmbăta Mare, cuprinde Prohodul Domnului.

În Sfânta și Marea Sâmbăta prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul și pogorârea la iad cu sufletul, pentru a ridica din stricăciune pe cei din veac adormiți, arată creștinortodox.ro.

Rugăciune pentru Săptămâna Patimilor

„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele.

Cu Patimirile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sângele Tău, curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață făcător.

Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli.

Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta.

Fața Ta, cea batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povățuiască spre Tine, prin harul Tău.

Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumești și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite și nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunătăților, dăruiește-mi pocăință neștirbită și inimă îndurerată, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele.

Dă-mi, așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăsești.

Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. Du-mă la pășunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile turmei Tale preaalese.

Hrănește-mă împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălașul Tău și se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale.

Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor care s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin”.

Tradiții în Săptămâna Patimilor

Chiar dacă în 2025, puține din tradițiile și obiceiurile vechi din Săptămâna Patimilor se mai țin, unele dintre ele, precum vopsitul ouălelor, se fac încă în multe case și gospodării.

În Lunea Mare începe curățenia de Paște: se scoate totul la aerisit, se spală rufe, se calcă și se fac reparațiile necesare prin casă.

În Marțea Mare, potrivit tradiției din Săptămâna Patimilor se aspiră, se dă cu mătura, se spală geamuri și se fac treburile grele pe lângă casă. Până miercuri, inclusiv, se mai pot spăla și călca lucruri.

Joia Mare este ultima zi în care se pomenesc morții, iar femeile merg la biserică și împart colaci de post, vin, miere și fructe.

În după-amiaza Joii Mari se fac cele mai importante copturi de Paște: pasca, cozonacii și babele coapte în forme speciale de ceramică. Cea mai importantă coptură, pasca, se face din faină de grâu de cea mai bună calitate, cernută prin sita deasă, și are, în mod tradițional, forma rotundă.

Vopsitul ouălor în Joia Mare

În cele mai multe locuri, Joia Mare este ziua în care se vopsesc ouăle și în care credincioșii se împărtășesc, după ce s-au spovedit. Culoarea roşie este însă cea mai folosită deoarece reprezintă sângele lui Iisus Hristos, răstignit pe cruce, pentru mântuirea omenirii. Tradiţia populară spune că ouăle vopsite în Joia Mare şi mâncate de Paşte apără de suferinţe şi necaz, iar coaja lor, îngropată în pământul păşunilor, apără vitele de deochi şi de năpastă.

Vinerea Mare – zi de post negru

În Vinerea Mare este bine să se țină post negru, în amintirea patimilor lui Iisus. Cei care nu pot trebuie totuși să nu mănânce urzici și nici să pună oțet în mâncare, pentru că lui Iisus I s-a dat să bea oțet după ce a fost biciuit. În această zi nu se fac treburi în casă.

Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paștelui, când femeile gătesc restul mâncărurilor, termină curățenia și pregătesc hainele noi pentru zilele de sărbătoare.

Sursă foto - Shutterstock.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Adela si Radu Valcan
12:10
Adela Popescu a împlinit 40 de ani. Declarația de dragoste făcută de soțul ei, Radu Vâlcan. „Să ne hrănești în continuare cu râsul tău”
Ioana Flora, Bogdan Dumitrache și Bogdan Albulescu
12:10
Cine sunt actorii care se alătură distribuției „Inimă sub acoperire”, noul serial de la Antena 1
POLITIC
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu, după discuțiile cu PSD: Prioriățile sunt rectificarea bugetară, bugetul pe 2027 și traiectoria fiscală
Ultimele știri
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
12:19
Primul nume mare de la Survivor România 2027. Cine e vedeta care negociază în secret cu Antena 1: „S-au înțeles”
12:18
Bucureștenii se sufocă sub un miros insuportabil de gunoi și ars. Oamenii, disperați, stau cu geamurile închise și cer răspunsuri: „Este revoltător! Ce respirăm?”
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește