Horoscopul primăverii 2021

Comentează

Tuturor zodiilor le va merge mai bine în următoarele trei luni, arată horoscopul primăverii 2021, chiar dacă nu vor fi câștiguri spectaculoase și schimbări mari peste noapte.Veștile cu adevărat bune, speranțele și șansele mari vor sosi în lunile aprilie și mai, datorită lui Jupiter și lui Venus.

Horoscop Berbec. Cariera este în prim-plan

Horoscopul primăverii 2021 începe cu „focuri de artificii”, pentru că te simți privilegiată în dragoste. Dar obligaţiile de serviciu revin în prim-plan din a doua jumătate a lunii. Lucrezi peste program, lucrezi pentru colegii mai puţin harnici, faci totul să aduci profit şi reuşeşti. În lunile martie și aprilie, viaţa pare complicată pentru că programul tău zilnic este tot mai încărcat. Cariera este pe primul plan şi eforturile tale sunt răsplătite aşa cum meriţi. Abia la mijlocul lunii aprilie te bucuri de o pauză, când Venus te răsfaţă cu întâlniri romantice. Pentru luna mai, nu trebuie să te aștepți la schimbări prea mari. Dar trebuie să te bucuri de perioade mai liniștite, mai relaxate, să ai mai multă grijă de tine și de sănătatea familiei. Luna mai trebuie să fie o lună în care te ocupi de tine și de copii.

Horoscop Taur. Luptă pentru iubire și armonie!

Primăvara începe cu muncă și economii, cu un program mai auster și compromisuri. Dar acesta este doar începutul, pentru că lucrurile se schimbă spre sfârșitul lunii martie. Iar din 14 aprilie, când Venus ajunge în zodia ta, deja vei fi mult mai norocoasă. Profită din plin de această ocazie, pentru că viaţa în doi se poate schimba în bine. Astrele te îndeamnă să lupţi pentru iubire şi pentru toate planurile pe care vi le-aţi făcut împreună. După obstacolele din luna martie, Venus în aprilie va aduce linişte şi speranţe noi. După data de 11 mai, când va fi Lună nouă în zodia ta, începe o perioadă prosperă care va restabili armonia în cuplu. Călătoriţi mai mult împreună, munciţi cot la cot şi, poate, chiar vă faceţi planuri de nuntă, dacă nu ești deja căsătorită.

Horoscop Gemeni. Atenție la viața de cuplu!

Astrele vor proteja viaţa de cuplu în următoarele luni, iar primăvara aceasta îți poate aduce surprize frumoase în ceea ce privește dragostea și viața intimă. Marile evenimente din următoarele luni sunt toate legate de planurile voastre de cuplu, arată horoscopul primăverii 2021. În ceea ce privește șansele profesionale, acestea vor fi destul de modeste, dar tot poți câștiga ceva în plus, față de ceea ce ai acum. O perioadă bună pentru carieră o poți avea datorită lui Jupiter, chiar la început de martie. Jupiter este un astru capricios şi instabil, dar influenţa lui va fi benefică în următoarele săptămâni. Oamenii pe care îi vei întâlni, prietenii pe care ţi-i vei face curând te pot îndruma spre succes în carieră. În ceea ce privește câștigurile, în luna aprilie și mai vor fi mai bune.

Horoscop Rac. O perioadă bună pentru schimbări

Începutul lunii martie este foarte dinamic pentru zodia ta, mai ales după data de 15 martie, când Mercur se află într-o conjunctură benefică pentru tine. Poate că a sosit perioada cea mai bună să faci o schimbare în viaţa profesională, să încerci să ajungi pe un post mai bine plătit sau chiar să îţi schimbi domeniul de activitate cu unul care oferă mai multă siguranță. În luna aprilie, o pasiune din adolescenţă ar putea reveni în prim-plan, iar dacă dispui de mai mulţi bani, poate deveni o activitate creativă apreciată de cei din jur. Relaţia de cuplu va fi echilibrată, iar dragostea îţi va oferi întotdeauna suportul moral să treci peste problemele financiare care mai apar din când în când. Din aprilie însă, situația financiară va fi mai bună!

Citește horoscopul primăverii pentru martie, aprilie și mai, pe Libertateapentrufemei.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine alb negru cu un bărbat cu ochelari de soare pe cap
14:27
Un asistent medical a fost găsit mort în timpul serviciului, într-o cameră de la UPU a Spitalului Orășenesc din Bicaz: „A plecat dintre noi mult prea devreme, în timp ce se afla la datorie”
ursi-transfagarasan
14:16
Cota de recoltare a urșilor crește la aproape 1.000 de exemplare prin noua lege promulgată de Nicușor Dan
MONDEN
Fostul prezentator TV Edward Rukidi Kijanangoma a devenit regele Edward Rukidi Nyabongo | sursa foto: Profimedia Images
15:16
Un fost prezentator TV a devenit rege: „Datorie pentru care trebuia să mă pregătesc”
Dan Negru, mesaj înainte de meciul România - Suedia
14:45
Dan Negru, mesaj dur înainte de meciul România – Suedia: „Copiii au coloana strâmbă din cauza ghiozdanelor, sunt prost hrăniți și au părinți care le dau scutiri de la orele de sport”
POLITIC
Marcel Ciolacu, în timpul unei ședințe la Consiliul Județean Buzău
14:46
Marcel Ciolacu denunță o „politică de gherilă” în România și cere deblocarea crizei: „PSD singur nu are numărul de voturi necesar”
Nicușor Dan
13:49
De ce a refuzat Nicușor Dan cetățenia franceză în timpul celor 6 ani de studiu în Franța: „N-am avut nicio ezitare”
Ultimele știri
15:32
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
LiveText
07:05
Nicușor Dan face acum consultări înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Bolojan: „Dacă PSD va intra la guvernare, PNL va intra în opoziție”
15:25
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
15:22
Trapperul Ian, plasat sub control judiciar după ce a urinat pe scenă în timpului unui concert la București
TRENDING
12:49
11 marinari au fost salvați și doi au murit după ce o navă cu cereale lovită de o dronă s-a scufundat în Marea Neagră, lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă
LiveText
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Imagine văzută de sus cu o casă în interiorul unei sere
12:08
Au construit o casă în interiorul unei sere uriașe. Cum arată construcția inedită care le permite să cultive fructe și legume pe tot parcursul anului: „Putem vedea și stelele prin tavanul de sticlă”
Borobudur, cel mai mare templu budist din lume (2)
11:55
Insula cu peste 150.000.000 de locuitori care ascunde una dintre cele mai mari comori antice ale lumii
Foto: Sanador
11:10
Investigația care arată cât de mult s-a extins cancerul de prostată
Femeie atârnând haine pe o sfoară de rufe
10:59
Trucul japonez care te ajută să usuci rufele mai repede iarna, fără uscător. Greșeala pe care mulți o fac când le întind
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
o hartă meteorologică a Europei ce indică o masă de aer rece, reprezentată în nuanțe de albastru și violet peste Europa de Est și Centrală, în contrast cu masele de aer cald reprezentate în roșu și roz în vestul continentului.
13:42
Răcire bruscă în toată țara după temperaturi spre 30 de grade joi și vineri. Prognoza meteo pentru perioada 5-18 octombrie 2026
Un exercițiu militar pe apă, în care mai multe bărci pneumatice rapide ghidate de militari înaintează pe un fluviu, având nave militare de patrulare în fundal.
12:03
MApN a trimis 350 de militari și peste 20 de nave la gurile de vărsare ale Dunării: exercițiu de amploare pe braţul Sfântu Gheorghe
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
10:40
Cutremur în România, luni, 5 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:22
Vasile Moldoveanu, socrul lui Călin Georgescu, audiat la DIICOT pentru un transfer de 118.000 de lei
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”