Trenul internațional „România” va asigura zilnic legături directe între București și Varna (începând cu 13 iunie), precum și către Sofia și Istanbul/Halkali (din 14 iunie), potrivit unui comunicat al CFR Călători pentru Agerpres.
Conform companiei, trenul va circula pe acest traseu în perioada 13 iunie – 13 octombrie 2025.
Tarifele pentru biletele de clasa a II-a sunt următoarele: 32 de euro pentru ruta București Nord – Varna (sau retur), 33 de euro pentru București Nord – Sofia (sau retur), iar pentru București Nord – Istanbul/Halkali (sau retur), într-un vagon cușetă cu patru locuri, prețul este de 57 de euro.
Programul de circulație al trenului este următorul:
CFR Călători precizează că biletele pentru traficul internațional pot fi cumpărate cu până la 90 de zile în avans. Acestea pot fi achiziționate din stațiile și agențiile CFR Călători care operează trafic internațional, dar și online, de pe https://bileteinternationale.cfrcalatori.ro/ro.
Biletele pot fi ridicate din gară sau livrate prin curier în România. Pentru destinațiile din Bulgaria, este disponibil și formatul electronic PDF (A4RT), care poate fi prezentat pe telefonul mobil.