Între 4, 5 și 6 mai dimineața, sectorul muncii este solicitat din plin: muncă multă, evenimente care schimbă rutina, situații care îi obligă pe nativi să se adapteze noilor condiţii create de evenimentele care pot să nu aibă legătură cu performanța lor profesională, ci să fie un reflex al aplicării unor măsuri organizatorice ori un efect al aplicării actelor normative de ultimă oră.
Totuși, ele nu sunt acceptate cu dragă inimă și limitele pe care le vor impune sau condițiile pe care le vor instaura vor stârni enervare, revoltă ori protest deschis, amplificat și de încărcătura afectivă generată de Luna Nouă din ziua de 5 mai, care imprimă o reacție conservatoare și tradițională.
Din 6 mai, Mercur va tranzita casa a VII-a și, până pe 21 mai, va instaura un regim de răbdare și efort de adaptare la stres. Sfârșitul săptămânii va aduce, pe fondul unui tranzit bun, o posibilă ieșire din impas ori chiar o soluție, nu pe deplin mulțumitoare, dar onestă, în plan salarial.
Între 6 mai, după ora 6.40, și 8 mai, la prânz, posibilă accentuare a unor conflicte mai vechi, stârnite și întreținute de opoziția Marte/Jupiter, care, în această săptămână, va ajunge la gradul perfect: se pot ivi dispute, divergențe de opinii și interese care vor pune la încercare toate tipurile de relații parteneriale (conjugale, contractuale, de afaceri) sau evoluția proceselor.
Între 8 mai, după ora 12.07, și după-amiaza zilei de 10 mai, cramponări de bani, bunuri, servicii și avantaje prezumptive care, deocamdată, nu se concretizează. Din 10 mai, după ora 16.14, efort de afirmare demnă și coerentă în planul ideilor, al concepțiilor despre viață și al preocupărilor profesionale superioare.
La sfârșitul săptămânii va opera un aspect armonios între cei doi Benefici, care le va fi util Săgetătorilor în plan emoțional, afectiv sau în contextul performanțelor artistice.