Multă vreme, tatăl lui Radu Vîlcan a tras speranțe că iubita fiului său va pune umărul la împăcarea lor. Din păcate pentru el, acest lucru nu s-a întâmplat. “Pe Adela nici nu o cunosc…”, a recunoscut el încă o dată ruptura. Deși faptul că vedeta este însărcinată și că va aduce pe lume un băiețel ar fi fost un bun prilej pentru a face cunoștință, Vasile Vâlcan nu a inițiat vreo acțiune în acest sens. Motivul? Se teme să nu fie respins…”Hai să zic că el e mai căpos, mai catâr, dar Adela ar fi înțeles: ‹‹Băi, ce se întâmplă? De ce nu vorbiți? De ce nu vă telefonați? ›› Măcar ea ar fi putut să mă întrebe câteva cuvinte”, a declarat, pentru Libertatea, Vâlcan senior.
Se bucură pentru ei
Resemnat cu schimbarea survenită de ani buni între el și Radu, Vasile Vâlcan își lasă destinul în voia sorții. Deși nu a avut ocazia să-și cunoască nora, acesta este împăcat că fiul lui și-a întemeiat o familie și că este fericit. Era și cazul, mai ales că are 39 de ani. “Dacă ei se iubesc, chiar mă bucur. Adela e mai tinerică, mai fâșneață, bravo lor dacă se înțeleg!”, a adăugat el împăciuitor.
Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au cunoscut pe platourile de filmare ale telenovelelor de la Acasă TV. După cinci ani de relație, timp în care a observat îndeaproape calitățile și defectele actorului, Adela a spus “da”. Cei doi s-au căsătorit în secret, la finalul verii trecute, iar anul acesta vor deveni, pentru prima dată, părinți. Rămâne de văzut dacă Vasile Vâlcan va avea ocazia să își cunoască nepotul sau va fi în continuare renegat de Radu.