Adelina Pestrițu s-a despărțit de Speak

Adelina Pestrițu s-a despărțit de Speak

SUA i-a despărțit mai mult decât i-a apropiat

În vară au apărut primele informații că Adelina și Speak s-au despărțit. Pentru a infrma zvonurile, cei doi au plecat de grabă într-o vacanță în Statele Unite. Acolo însă, cei doi au pozat ca doi îndrăgostiți doar prin lifturi, camerele de hotel sau în fața obiectivelor turistice.

În rest, la evenimentele de fashion unde bruneta a făcut act de prezență, Speak a jucat doar rol de fotograf, nicidecum de iubit oficial. Așa că, pe covorul roșu de la Festivalul de Modă de la New York, Adelina Pestrițu și-a făcut apariția ca o femeie singură și nu însoțită de bărbatul pe care-l vedea, la nivel declarativ, tatăl copiilor ei.

Adelina Pestrițu, nașă de botez pentru a doua oară. Imagini emoționante

Uite botezul, nu e botezul

Încă o dovadă că despărțirea era iminentă este că Adelina a mers singură la botezul finuțului ei, deși ea și Speak declarau că vor merge împreună, relatând și cum și-au împărțit sarcinile.

Urmează să-l nășim și pe cel mic. Finuța este foarte drăguță, cuminte și deșteaptă. Așteaptă să ne vedem la botez. Cu siguranță Ștefan va ține copilul pentru că este destul de greu, e dolofan”, ne declara Adelina Pestrițu în urmă cu două săptămâni, pe când se pregăteau de marele eveniment.

Desființarea hotărârii CCR prin care s-au anulat alegerile, pe masa Înaltei Curți. Ce spun judecătorii despre Călin Georgescu: „Urmărește denaturarea adevărului”
Recomandări
Desființarea hotărârii CCR prin care s-au anulat alegerile, pe masa Înaltei Curți. Ce spun judecătorii despre Călin Georgescu: „Urmărește denaturarea adevărului”

Culmea este că la momentul respectiv, Speak o aproba cu zâmbetul pe buze, ca, la scurt timp, să o vedem pe Adelina singură în postura de nașă. Chiar dacă Speak nu și-a mai dus la capăt atribuțiile de părinte spiritual, fosta prezentatoare TV nu a oferit nicio informație cu privire la absența lui.

adelina---pestritu-speak-aeroport-intoarcere-maldive-(11)

Dădeau interviuri doar de ochii lumii

De teamă ca vreunul dintre ei să nu ofere informații cu privire la starea relației lor, Adelina și Speak au continuat să meargă împreună la mondenități și nu au dat interviuri decât la comun. O strategie foarte bună, atunci când vrei să controlezi declarațiile celuilalt.

Ba, mai mult, faptul că se lăudau unul pe celălalt în fața camerelor demonstrează încă o dată că aveau nevoie de confirmarea că formează un cuplu ideal, că sunt perfecți unul pentru celălalt, deși fiecare dintre ei știa că în curând toate acestea vor fi istorie și că urmează anunțul despărțirii.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Andrei Perneș și-a prevestit moartea? Un videoclip cutremurător, în care vorbește despre un accident rutier, s-a viralizat pe internet. Ce spunea tânărul înainte de a-și găsi sfârșitul într-un mod similar
Unica.ro

Laura Vicol, reacție fulminantă după ce s-a aflat că Anca Alexandrescu a fost în excursii achitate de Nordis. A atras atenția asupra unui detaliu, pe care mulți l-au scăpat din vedere: "Încălcarea..."
Viva.ro

Dan Bordeianu, declarații rare despre fetițele lui, născute în aceeași zi. Actorul duce un trai liniștit la țară, la Brănești. Cum arată oaza lui de liniște și familia lui superbă
Libertateapentrufemei.ro
Dan Bordeianu, declarații rare despre fetițele lui, născute în aceeași zi. Actorul duce un trai liniștit la țară, la Brănești. Cum arată oaza lui de liniște și familia lui superbă
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
Adevarul.ro
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
Anunțul făcut de Flavia Mihășan după ce a fost în Maldive cu fostul ei partener și cei doi copii ai lor: „Să vedem dacă ne iese...”
Elle.ro
Anunțul făcut de Flavia Mihășan după ce a fost în Maldive cu fostul ei partener și cei doi copii ai lor: „Să vedem dacă ne iese...”
Wow, E SUPERBĂ!! Ce mare și frumoasă s-a făcut fiica Elenei Udrea! Eva Maria s-a schimbat enorm de când a fost văzută ultima dată cu mama ei, înainte de a intra la închisoare / FOTO
Unica.ro
Wow, E SUPERBĂ!! Ce mare și frumoasă s-a făcut fiica Elenei Udrea! Eva Maria s-a schimbat enorm de când a fost văzută ultima dată cu mama ei, înainte de a intra la închisoare / FOTO
Momentul în care femeia de 35 de ani este ucisă de bucata de gheaţă căzută de pe bloc, în Militari Residence
Observatornews.ro
Momentul în care femeia de 35 de ani este ucisă de bucata de gheaţă căzută de pe bloc, în Militari Residence
Horoscop 26 februarie 2025. Balanțele caută un alt mod de a trăi, unul care să le permită și să respire ușurate mai ales după o reușită
HOROSCOP
Horoscop 26 februarie 2025. Balanțele caută un alt mod de a trăi, unul care să le permită și să respire ușurate mai ales după o reușită

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI