Angela Similea petrece din ce în ce mai mult timp în America, acolo unde se află cei doi copii ai fiului său, Sorin, stabiliți în Conneticut.
Artista este tare mândră de nepoata sa Grace Hilgen, acum în vârstă de 20 de ani, care i-a moștenit frumusețea și alături de care a și realizat, în urmă cu ceva ani, un videoclip, motiv pentru care încearcă să-i fie cât mai mult timp aproape. Așa se face că, deși era așteptată să revină în țară, pentru concerte, la sfârșitul lunii martie, Angela Similea și-a schimbat planul. S-a întors în România doar pentru câteva săptămâni și pentru a-și rezolva anumite probleme personale, apoi a fugit din nou în America. Astfel că ea va avea primul său concert din acest an, în România, abia în luna iunie, la Iași!
”Angela e în America acum. A venit și a plecat din nou. Dar nu va rămâne acolo, că nu are ce face. E în vacanță, pentru ea e o bucurie să fie alături de nepoți”, a mărturisit pentru Libertatea colegul de scenă al artistei, Ovidiu Komornyic, rămas să cânte singur în țară.
Artistul a mai spus că s-au dus vremurile în care el și Angela Similea erau clienți nelipsiți ai litoralului românesc, acolo unde aveau cântări cam toată vara.
”Pe Litoral nu avem nimic stabilit pentru la vară, până în acest moment. Lucrurile se schimbă și, din păcate noi, nu ne mai regăsim în aceste schimbări”, a adăugat Komornyic.
Angela le-a fost ca o mamă nepoților săi!
Sorin Hilgen, singurul copil al Angelei Similea, a divorțat de Bianca Toma, mama celor doi nepoți ai artistei, Jan și Grace (20 de ani), după o căsnicie de doar patru ani. Atunci când s-au despărțit, copiii au rămas în grija băiatului artistei, iar aceasta le-a fost practic ca o mamă, care s-a ocupat de creșterea lor. Despre Angela Similea Grace vorbește cu multă admirație.
”Este cea mai importantă femeie din viața mea. Este iubitoare și generoasă”, spune aceasta.
Tânăra dezvăluia pentru Libertatea și ce a sfăuit-o celebra ei bunică să facă, pentru a ajunge cineva în viață:
”Avem o relaţie specială și foarte frumoasă, în general. Angela m-a învățat să fiu cinstită, să iert și să muncesc mult pentru viitorul și fericirea mea”.
CITEȘTE ȘI:
Nepoata Angelei Similea radiază de fericire. Grace Hilgen îndrăgostită de Tim