Recent, artista a ajuns pe mâinile unei nutriționiste, după ce a aflat în urma unei evaluari că are retenție de apă și că ar fi indicat să meargă la un specialist. De voie, de nevoie, vedeta s-a prezentat la cabinet, iar după o discuție amănunțită și investigații, a decis să urmeze sfaturile medicului. Mai mult, deși nu a fost niciodată carnivoră, s-a hotărât să integreze treptat, treptat în alimentație și carnea, indiferent că este fiartă sau la grătar.

daniela gyorfi

Daniela Gyorfi vrea să se hrănească sănătos

“De o lună de zile colaborez cu o nutriționistă. Am scos băuturile acidulate, pentru că aici era o problemă pentru mine. Prima dată am fost reticentă, dar după ce am stat de vorbă cu ea și mi-am dat seama că nu îmi dă să mănânc o frunză și 3 nuci, atunci am zis că are dreptate.

Eu nu am o viață ordonată și atunci mai mănânc în aeroport, mai scap la prăjituri, îmi plac și mie cartofii prăjiți, ce pot să zic? Sunt om. Trebuie să am cel puțin trei mese pe zi. Vreau să mă mențin, să mă simt bine și să mănânc cât se poate de sănătos. De săptămâna viitoare o să trec la un regim mai mult proteic”, a declarat, pentru Libertatea, Daniela Gyorfi.

În ceea ce privește condiția fizică, artista se limitează la orele de coregrafie cu dansatorii, dar și la show-ul pe care îl pune în practică la fiecare cântare. Și, conform propriilor mărturisiri, nu duce lipsă de concerte.

Foto: Dumitru Angelescu

Citește și:

EXCLUSIV. E talismanul ei secret! Daniela Gyorfi poartă de nouă ani în geantă un obiect de la mama sa!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Bun găsit, oameni buni. M-am despuiat în zăpadă”. Mircea Badea s-a dezbrăcat și s-a filmat în zăpadă, ironizându-le pe Cristela Georgescu și pe Anca Alexandrescu. Ce mesaj le-a transmis prezentatorul TV din mijlocul nămeților
Unica.ro

Când credeam că s-a aflat aproape tot despre Călin Georgescu, ce a ieșit abia acum la iveală i-a surprins chiar și pe mulți dintre susținătorii lui. Uluitor despre ce este vorba, de fapt: ”Multe din...”
Viva.ro

Nora lui Silviu Prigoană, mesaj sfâșietor la trei luni de la moartea afaceristului. Ți se rupe inima... Doamne, cât de mult l-a iubit și respectat! Cum arată și cu ce se ocupă acum Georgiana și Corina, soțiile lui Silvius și Honorius
Libertateapentrufemei.ro
Nora lui Silviu Prigoană, mesaj sfâșietor la trei luni de la moartea afaceristului. Ți se rupe inima... Doamne, cât de mult l-a iubit și respectat! Cum arată și cu ce se ocupă acum Georgiana și Corina, soțiile lui Silvius și Honorius
Alegeri Germania. Gafa imensă a nemților, la indigo după cea din România. Expert: „Ar fi un scenariu de coșmar și ne-ar afecta și pe noi”
Adevarul.ro
Alegeri Germania. Gafa imensă a nemților, la indigo după cea din România. Expert: „Ar fi un scenariu de coșmar și ne-ar afecta și pe noi”
Este vestea momentului în showbiz! Vedeta și iubitul ei s-au logodit. Cum a decurs cererea în căsătorie: "O surpriză..."
Elle.ro
Este vestea momentului în showbiz! Vedeta și iubitul ei s-au logodit. Cum a decurs cererea în căsătorie: "O surpriză..."
„O să se enerveze că spun asta”. Tatăl lui Elon Musk, declarații scandaloase despre fiul său
Unica.ro
„O să se enerveze că spun asta”. Tatăl lui Elon Musk, declarații scandaloase despre fiul său
"Nu pot să cred că America ne cere să-i alegem pe oamenii ruşilor". Iulian Fota, despre atacurile din SUA la adresa României
Observatornews.ro
"Nu pot să cred că America ne cere să-i alegem pe oamenii ruşilor". Iulian Fota, despre atacurile din SUA la adresa României
Horoscop 21 februarie 2025. Leilor li se potrivește dinamismul acestei zile, dar îi poate și încurca dacă insistă ca totul să fie așa cum vor ei
HOROSCOP
Horoscop 21 februarie 2025. Leilor li se potrivește dinamismul acestei zile, dar îi poate și încurca dacă insistă ca totul să fie așa cum vor ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI