Jojo a devenit mămică pentru a doua oară la începutul acestui an. Atunci, ea a adus pe lume o fetiță, Zora, din relația pe care o are cu actorul paul Ipate.

Actrița mai are un băiețel, Achim, din mariajul anterior.

Acum, vedeta își aniversează fetița, care a împlinit o lună de la naștere. Jojo, care și-a schimbat și dieta înainte de a naște, este mai emoționată ca niciodată.

 

Jojo își aniversează fetița: „Nu știu cum au trecut nopțile și zilele”

 

Pe blogul său, Jojo a vorbit despre prima lună din viața micuței sale. De asemenea, ea a postat și două fotografii în care apare cu fetița, însă fără a arăta chipul micuței.

„Zânuța are o lună! Nu îmi vine să cred că scriu deja asta… Nu știu cum au trecut nopțile și toate zilele astea de la naștere până acum… însă pot să vă spun că am prins mulți zori de zi zâmbind.:)
Uneori nu îmi vine să cred că am doi copii. Când mă uit la băiețelul meu care o mângâie și o alintă pe cea mică am de multe ori senzația că visez. Și nu vreau să mă trezesc din acest vis frumos niciodată!

Anul acesta voi împlini 36 de ani. Nu știu cum și când i-am trăit pe toți, însă un lucru e sigur: pare că nu am trăit nimic înainte de a-i avea în inima mea pe Achim și Zora.
Achim e născut pe 10 și Zori la fel. În fiecare dată de 10 am cel putin 10 motive să zâmbesc! Și de când a venit și Zora pe lume totul e zece la puterea a doua.

Ce am votat și încotro ne îndreptăm: „Tipul de societate fondat după Revoluția din 1989 se prăbușește în fața noastră” | Interviu
Recomandări
Ce am votat și încotro ne îndreptăm: „Tipul de societate fondat după Revoluția din 1989 se prăbușește în fața noastră” | Interviu

Zânuța se conturează și mai frumos în fiecare zi. Genele ei lungi, la fel ca cele ale fratelui ei, clipesc calm și întrebătoare atunci când se aude un zgomot nou împrejur.

Când ne răsfățăm la baiță privesc baletul ei de broscuță în apă și mă gândesc că nimic nu se poate compara cu asta. Sunt copleșită de atâta bun și frumusețe și așa vreau să trăiesc până la sfârșitul lumii mele!
La mulți ani Zori! Să ne faci mereu lunile mai bune!”, a scris Jojo, pe numele său real Cătălina Grama, pe blog.

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
George Simion, anunț de ultim moment: ”Vom face dreptate în alt mod...”. Declarațiile lui sunt pe cale să schimbe tot jocul politic
Viva.ro
George Simion, anunț de ultim moment: ”Vom face dreptate în alt mod...”. Declarațiile lui sunt pe cale să schimbe tot jocul politic
“Când ești într-o relație, cheltui banii iubitului, soțului. E normal”. Vedeta noastră a spus asta la TV și a stârnit un val de reacții. A avut numai iubiți celebri și doi soți bogați
Libertateapentrufemei.ro
“Când ești într-o relație, cheltui banii iubitului, soțului. E normal”. Vedeta noastră a spus asta la TV și a stârnit un val de reacții. A avut numai iubiți celebri și doi soți bogați
Satelitul sovietic scăpat de sub control ar putea lovi sâmbătă Bucureștiul. A plutit în derivă timp de 53 de ani
Adevarul.ro
Satelitul sovietic scăpat de sub control ar putea lovi sâmbătă Bucureștiul. A plutit în derivă timp de 53 de ani
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției celebrului afacerist a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției celebrului afacerist a șocat pe toată lumea
EURO de 5,5 lei în câteva zile, estimat de experţi. Românii care vor plăti rate cu 400 de lei mai mari
Observatornews.ro
EURO de 5,5 lei în câteva zile, estimat de experţi. Românii care vor plăti rate cu 400 de lei mai mari
Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme
HOROSCOP
Horoscop 9 mai 2025. Fecioarele au șansa de a ajunge la concluzii foarte utile, de pe urma unor experiențe care le-au răscolit în ultima vreme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI