Nicoleta Luciu este căsătorită cu Zsolt Csergo, împreună cu care are patru copii: Zsolt și tripleții Kim, Kevin și Karoly.

Într-un interviu prin telefon pe care l-a acordat recent pentru emisiunea „Răi da’ buni”, de la Antena Stars, vedeta a dezvăluit prin ce riscuri a trecut atunci când a rămas însărcinată cu tripleții.

„Îmi doream foarte mult tripleți. Și m-am dus la doctor și i-am spus că eu vreau să rămân însărcinată și să fac tripleți. Ea m-a descurajat din prima și mi-a zis că nu am cum din moment ce am avut o cezariană. Riscurile sunt foarte mari, nu știu dacă ajung la termen cu ea. Ideea e că am rămas însărcinată pe cale naturală, o dată, de două ori, am pierdut sarcinile”, a explicat nicoleta Luciu.

 

Nicoleta Luciu vorbește despre riscurile prin care a trecut când a rămas gravidă cu tripleți: soțul a aflat că va fi tată de tripleți abia în luna a patra

 

Vedeta a mărturisit că i-a fost foarte teamă să spună că era însărcinată cu tripleți. Îi era frică să nu se întâmple ceva cu sarcina. Chiar și partenerul ei de viață, Zsolt Csergo, a aflat că va fi tată de tripleți abia când nicoleta Luciu ajunsese în luna a patra.

„Prima oară am fost foarte dezamăgită și am plâns foarte-foarte mult. A doua oară mi-am zis că sunt încă tânără și încă mai pot să fac copii. După care am făcut o ușoară stimulare ovariană pentru că am tot insistat la doamna doctor…

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Când am ajuns la ecografie, am rămas șocată. Mi-a spus că aveam trei bebeluși. prima oară mi-a spus fie renunțăm la unul dintre ei, fie la doi dintre ei ca să pot duce sarcina până la capăt. Am trecut prin foarte mult stres până să ajung să nasc copiii.

N-am spus nimănui până la 4 luni, pentru că îmi era frică să dau vestea. Am ținut secret eu și asistenta. Soțul meu știa doar că sunt însărcinată, nu că am tripleți. A aflat când eram deja în patru luni că vom avea tripleți. În săptămâna a 9-a am făcut zona zooster…”, a mai spus Nicoleta Luciu.

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Adevarul.ro
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI