Anda Adam a trăit o frumoasă poveste de dragoste cu Victor Slav, care a fost sortită eșecului. Deși au apucat-o pe drumuri diferite în viață, cei doi foști iubiți sunt încă legați de un credit pe numele lui, dar achitat lunar de artistă. Nu e un secret că situația nu e deloc convenabilă pentru el, care s-a trezit blocat în acte, implicit în imposibilitatea de a mai face un alt împrumut la bancă, de care ar fi avut mare nevoie, atunci când el și Bianca și-au propus să -și ia o casă mai mare.
În aceste condiții, soluția salvatoare a venit de la Bianca Drăgușanu, care s-a văzut nevoită să suporte investiția pentru actuala lor locuință, fapt care nu i-a picat deloc bine, pentru că a trebuit să își vândă vechiul apartament. În ciuda acestor complicații existente, Anda Adam pare că se bucură sincer pentru fericirea celor doi îndrăgostiți.
Numai de bine până la sfârșitul vieții
Mai mult, ea a avut puterea să-i facă și Biancăi Drăgușanu urări, semn că ipostaza de mamă pe care o experimentează de aproape un an și fericirea conjugală cu Sorin Andrei au venit la pachet cu înțelepciunea de care dă dovadă în prezent.
Aflată ieri în compania soțului, la deschiderea unui local din Centrul Vechi, cântăreața a recunoscut că nu l-a felicitat pe Victor Slav care, de la sfârșitul lunii trecute, a intrat în clubul tăticilor. Le-a făcut însă urări măgulitoare amândurora prin intermediul ziarului Libertatea.
“Le doresc multă sănătate, să le trăiască fetița, să se bucure de un suflet minunat, care a venit pe lume și să dea Domnul să fie o familie puternică, închegată până la sfârșitul vieții”, le-a transmis Anda Adam.
FOTO: Dumitru Angelescu/ Facebook
Video: George Capoianu