Andra l-a avut întotdeauna aproape pe tatăl ei.  „Amintirile mele sunt toate legate de muzică, pentru că eu am crescut cu oameni care făceau asta, cântau toată ziua şi eu mi-am dorit să fac ce făceau şi ei. Faptul că am început de mică, am început să cânt toate genurile muzicale, cântam muzică populară, muzică de petrecere ,muzică românească… Cântând fiecare gen muzical, profesorii mei erau tata şi cu fratele meu care îmi spunea: la muzică populară trebuie să ai un timbru aparte, vibratul aparte, să… la muzică uşoară să nu cânţi vibratul ăla de la muzică populară. Ei, deşi nu au făcut şcoală, au ştiu ce să îmi ceară. Primele concerte duceam bani de acasă. Cântam într-o peiroadă foarte mult”, a declarat Andra șa Antena Stars.

andra-tata

Motive de îngrijorare pentru Andra

Cel datorită căruia Andra este cea mai populară solistă româncă a momentului, Mihai Alexandru, tatăl artistei, întâmpină probleme serioase de sănătate. Cei aproape 20 de ani în care aproape zilnic s-a aflat la volan, timp în care a parcurs mai multe milioane de kilometri pe drumurile țării ducând-o în siguranță pe Andra la spectacole, i-au agravat problemele ale sistemului circulator la picioare. Mihai (în vârstă de 61 ani), cel ce a dat tonul în familia sa (ca fost muzicant s-a ocupat de pregătirea fiicei sale devenită celebră, dar și a băitatului său, Săndel, de asemenea solist), poartă mai nou ciorapi medicinali compresivi pentru îmbunătățirea circulației la acest nivel. În acest mod scade oboseala, disconfortul și umfarea picioarelor, după cum ne-a explicat chiar el la Sibiu, unde și-a condus fiica la recent desfășurata gală Media Music Awards. Loc unde solista a câștigat nu mai puțin de patru trofee.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alexandru Papadopol și Cristiana Luca s-au cununat religios în weekend! Mireasa a purtat o rochie albă, simplă și largă, cu un decolteu generos, iar mirele s-a îmbrăcat într-un costum negru. Cum au fost fotografiați în biserică și cine sunt nașii / FOTO
Unica.ro

Soțul Laurei Vicol spunea: „Dacă voiam să fiu un escroc, nu făceam …” Noi detalii ies la iveală despre Vladimir Ciorbă! Lovitura pe care o dădea procurorilor
Viva.ro
Soțul Laurei Vicol spunea: „Dacă voiam să fiu un escroc, nu făceam …” Noi detalii ies la iveală despre Vladimir Ciorbă! Lovitura pe care o dădea procurorilor
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Libertateapentrufemei.ro
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
De ce ar face administrația Trump presiuni pentru ca România să le ridice restricțiile fraților Tate. Cum au ajuns cei doi celebri
Adevarul.ro
De ce ar face administrația Trump presiuni pentru ca România să le ridice restricțiile fraților Tate. Cum au ajuns cei doi celebri
Violeta Bănică (17 ani), anunț surprinzător despre iubitul ei. Ce planuri au fiica Andreei Marin și partenerul ei, George: „O să ne căsătorim”
Elle.ro
Violeta Bănică (17 ani), anunț surprinzător despre iubitul ei. Ce planuri au fiica Andreei Marin și partenerul ei, George: „O să ne căsătorim”
„O să se enerveze că spun asta”. Tatăl lui Elon Musk, declarații scandaloase despre fiul său
Unica.ro
„O să se enerveze că spun asta”. Tatăl lui Elon Musk, declarații scandaloase despre fiul său
Şofer cu asigurare CASCO, pus să-şi repare singur maşina. Avea cauciucuri de vară
Observatornews.ro
Şofer cu asigurare CASCO, pus să-şi repare singur maşina. Avea cauciucuri de vară
Horoscop 19 februarie 2025. Fecioarele au în față o zi care le încurajează să iasă la lumină cu cele mai frumoase calități ale lor
HOROSCOP
Horoscop 19 februarie 2025. Fecioarele au în față o zi care le încurajează să iasă la lumină cu cele mai frumoase calități ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI