Potrivit site-ului nefiltrat.ro, care citează surse apropiate lui Prigoană, acesta are o relație amoroasă cu tânăra din imaginea de mai joi, pe nume Alexandra, care ocupă de câteva zile locul de manager al postului de televiziune Etno TV, lăsat liber de Adriana Bahmuțeanu, după ce s-a despărțit de el.
Cum a reacționat Bahmu când a aflat că tatăl copiilor ei, cu care se află în plin proces de divorț, a înlocuit-o deja?
„M-au sunat și pe mine foștii angajați și mi-au spus de fata asta. Am înțeles că este din Gherla, de unde este și Silviu și că acesta o recomandă că ar fi o rudă de-a lui mai îndepărtată. Problema este că eu îi cunosc toate rudele, dar pe fata asta n-am văzut-o niciodată.
Am înțeles că-i spune pe nume lui Silviu, ceea ce nu se întâmplă cu nici unul dintre angajații lui. Nimeni nu-și permite să-i spună pe nume. S-a instalat în biroul meu și merge în fiecare zi la machiaj și le spune fetelor de acolo să o machieze, pentru că așa i-a spus Silviu. Despre mine vorbește foarte urât cu foștii mei subalterni, iar cântăreții fac coadă la ușa ei, să-i lase cadouri, pentru a-I intra în grații. N-am auzit să refuze vreun astfel de cadou. Mă deranjează că mă sună lumea să-mi spună că mă vorbește, totuși sunt mamăacopiilor lui Silviu, nu cred că merit așa ceva”, a spus Bahmu pentru sursa citată.
Vedeta e aproape sigură că între soțul ei și noua angajată există o relație mai mult decât profesională.
„Da, este posibil. Așa s-ar explica și comportamentul lui din ultimul timp. Am auzit că Prigoană are glume cu ea, i-a spus că dacă nu slăbește o da afară din țară. Cică o măsoară cu centimetrul. El e zilnic la ea în birou. Iar despre ea am auzit că-l vizitează des acasă. Nici măcar nu se ascunde, le spune angajaților că s-a îmbrăcat frumos, pentru că merge la Prigoană”, a spus Bahmu.
Foto: nefiltrat.ro