Rezultate Bacalaureat 2017. Ce note s-au luat în fiecare județ

Recent, Eugen Cristea a povestit că la sfârșitul lunii mai a fost internat timp ce 9 zile după ce a suferit un atac cerebral. Din fericire, acesta nu a lăsat sechele, astfel că medicii i-au spus că este un caz extrem de norocos și ar trebui să profit de această a doua șansă pentru a face puțină ordine în stilul său de viață.

Chiar dacă părea că dă semne că a înțeles, iată că mâine, 6 iulie, la aproximativ o lună de la atacul cerebral suferit, artistul se întoarce pe scenă, pentru a juca în piesa cu un nume eparcă predestenat: ”Nimeni nu-i perfect”.

Actorul Eugen Cristea, care a împlinit pe 18 aprilie, 65 de ani, mărturisea recent că se gândește în fiecare zi la momentul final, dar crede in reîncarnare. „Să fiu complet sincer, mă gândesc în fiecare zi la moarte, dar fac parte din categoria celor care cred în reîncarnare”, a declarat artistul.

„Debutul meu a avut loc în 1961, practic în secolul trecut, în studiourile Radioudifuziunii Române, la emisiunea „Clubul Voioşiei“. Genericul era făcut de o mare actriţă, Silvia Chicoş, care a lansat foarte multe cântece pentru copii, o voce inconfundabilă, iar regizor era Mihai Pascal. Am colaborat cu toţi marii regizori ai radioului din acea vreme, cred că am vreo 600-700 de piese în fonoteca de aur a radioului. Tot în ‘61 am debutat şi la televiziune, am făcut un duplex în direct, Bucureşti-Chişinău, şi eram în replică cu un alt mare actor, celebrul Cosma Braşoveanu. Eu eram un copil atunci, aveam 9 ani, la vremea respectivă eram numiţi copiii-minune ai radioului, Gelu Colceag, Marina Romanov, nişte nume care au făcut epocă în radio”, a adăugat el.

JD Vance, mesaj scris în limba română, înainte de alegerile prezidențiale de pe 4 mai: „Nu ar trebui să ne fie frică”
Recomandări
JD Vance, mesaj scris în limba română, înainte de alegerile prezidențiale de pe 4 mai: „Nu ar trebui să ne fie frică”

Un bărbat scoate la iveală detalii incredibile despre Cristian Pomohaci. Spune că îl cunoaște dinainte să devină preot și i-a lăsat pe toți mască cu o întâmplare: „nevastă-mea mergea la el…”

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Viva.ro
Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Libertateapentrufemei.ro
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
Adevarul.ro
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Elle.ro
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Observatornews.ro
A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens
HOROSCOP
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI