Andreea Marin nu pare să se grăbească prea tare cu divorțul. Deși ar fi putut încheia într-o lună toate formalitățile, dacă ar fi apelat la un notar, Zâna a introdus acțiunea la Judecătoria Buftea, la sfârșitul lui octombrie.
Ei bine, de atunci și până astăzi, ea nu a primit încă termen în procesul în care este partea reclamantă. În urmă cu două zile, avocații vedetei au mai depus niște înscrisuri și s-au interesat de data divorțului.
30 de zile pentru împăcare
Chiar dacă aceasta va fi stabilită până la sfârșitul acestui an, și totul se va judeca la primul termen, cei doi vor mai primi încă 30 de zile pentru a se răzgândi! De asemenea, li se va recomanda și vizita la un cabinet de mediator. Zâna a anunțat că divorțează în luna octombrie, fără a preciza însă care au fost motivele care au determinat-o să facă acest pas. La rându-i, și soțul său, Tuncay Ozturk, a evitat să facă acest lucru, fizioterapeutul turc insistând doar a preciza că la mijloc nu a fost vorba despre vreun amantlâc, așa cum s-a zvonit și că el a fost fidel în această căsnicie.
Și-au separat și afacerile
Odată cu decizia de a divorța, cei doi și-au separat și afacerile, lucru confirmat chiar de Andreea Marin. Aceasta a precizat, pentru Libertatea, că nu poate fi vorba de vreo colaborare de niciun fel, pe plan profesional. Chiar dacă până să se despartă, Andrea și Tuncay au lucrat împreună în mai multe proiecte, și s-au promovat reciproc. Mai mult, Zaâna a rămas să colaboreze cu clinica la care a lucrat încă soțul său, acolo unde de altfel a și început idila lor.
CITEȘTE ȘI: Andreea Marin surprinde din nou, după ce a anunțat divorțul de Tuncay