Brigitte și Ilie Năstase au avut parte cam de toate, de-a lungul căsniciei lor. Au trăit momente de vis împreună, vacanțe de neuitat, dar s-au și certat ca la ușa cortului și și-au spălat rufele în public. Ea a plecat de acasă, și-a acuzat partenerul că a înșelat-o, a amenințat cu divorțul. După furtună a apărut însă din nou liniștea aparentă în cuplul Brigitte – Năstase.
Au petrecut la ziua lui Țiriac
Recent, după o ceartă cu îmbrânceli, mai întâi într-un club, urmată apoi de o alta pe aeroport, cei doi s-au împăcat, iar fostul tenismen a făcut cam orice să-i intre din nou în grații soției sale. Ca de fiecare dată, împăcarea a fost dulce, iar acum cei doi soți se află ca spectatori la turneul de tenis de la Madrid, unde au petrecut cu ocazia zilei de naștere a lui Ion Țiriac. Doar că și departe de casă împunsăturile dintre cei doi sunt la ordinea zilei. Asta pentru că ambii au firi mai impulsive și este suficientă o mică scânteie ca să se aprindă focul.
Se contrazic din orice
De data aceasta, chiar dacă în cea mai mare parte a zilei totul este OK între ei – căci doar petrec timpul în tribune sau la restaurantele din zonă și nu prea au când să se certe -, nemulțumirile lui Brigitte pornesc de la faptul că soțul său o contrazice mai mereu. Și nu de puține ori i-a reproșat acest lucru de față cu alții. Surprinzător, de data aceasta, Ilie s-a dovedit cel împăciuitor, promițându-i soției sale că o să încerce să-și schimbe puțin atitudinea.
Recomandări
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
CITEȘTE ȘI:
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
FANATIK.RO
Zboruri, în premieră, din România către o țară unde mulți voiau să ajungă. Ruta aeriană se lansează în decembrie, biletele au fost puse în vânzare
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
"Tati, tati nu mai mâna maşina. Tati, opreşte-te". Ţipetele copiilor care îl implorau pe Daniel să încetinească, auzite la telefon chiar de mama lor
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare