Buna tradiție din ultimii 5 ani a celor două concerte pe care le ține la sfârșit de an solista s-a risipit căci Loredana va cânta anul acesta doar sâmbătă, pe 26 noiembrie, nu și duminică, 27 noiembrie, după cum a anunțat în campania de promovare a spectacolelor ei din ultima jumătate de an.
Cel de-al doilea concert ”Sentimente” al Loredanei a fost înlocuit în orarul Sălii Palatului cu un eveniment privat, întâlnirea unei formațiuni politice care își anunță candidații pentru Parlamentul României la alegerile de anul acesta. ”Sentimentele” Loredanei se pot cumpăra și sub formă de carte biografică, lansare editorială care va avea loc în foaierul sălii, înaintea spectacolului.
Ștefan Bănică Jr.,ca-n vremurile bune
Ștefan Bănică Jr. și-a revenit, ca-n vremurile sale bune, în anii când era lider fără concurență la bilete vândute la Sala Palatului. Din 2002, Bănică a înregistrat 55 de concerte sold-out susținute la Sala Palatului.
Ștefan Bănică tinde să devina la fel de popular precum Moș Crăciun, căci a deschis deja caseria pentru cel de-al treilea spectacol al său și, mai mult ca sigur, în curând, va urma cel de-al patrulea (9/10 sold out, 11 și, în curând, o nouă dată va fi anuțată la Sala Palatului, spun surse din rândul organizatorilor). Ca o premieră, artistul va cânta pe 12 decembrie, la Cluj-Napoca, pentru prima oraă de când s-a deschis Sala Polivalentă de acolo.
”Fierbințenii” cresc și ei
Și Celentano, Bobiţă, Giani şi Dorel din popularul serial Las Fierbinți aproape că au epuizat biletele la cele două serii de ”glume țiplă” pe care le-au pregătit pentru acest decembrie (17-18 decembrie, Sala Palatului). Noua lor premieră de stand-up se va suplimenta cu încă o întâlnire cu publicul, la o o dată ce încă nu a fost anunțată.