Iuliana a început mai întâi cu o vacanță peste Ocean, în America, petrecută în compania unei prietene brazilience, iar de câteva zile se află în Dubai! Acolo unde de altfel au ajuns în ultimul timp mai multe cunoștințe de-ale milionarului brașovean Ioan Neculaie, căruia Iuliana i-a căzut cu tronc. Cum însă surioara Nicoletei Luciu îi este ceva mai dragă decât celelalte frumuseți autohtone care i-au călcat pragul fortăreței, afaceristul a avut din nou grijă ca acesteia să nu-i lipsească nimic. Poate că astfel, Iuliana se va lăsa impresionantă și-l va ierta după ce i s-ar fi adus la cunoștință că ar fi fost înșelată. Practic, potrivit apropiaților, vacanța din Dubai este unul dintre cadourile pe care fosta asistentă TV le-ar fi primit cu ocazia zilei sale de naștere.
Tatăl se opune relației, Nicoleta e de acord cu ea
Altfel, în timp ce tatăl său nu este de acord, se pare, cu această relație, dat fiind faptul că afaceristul este mult mai în vârstă decât ea, se pare că aceasta are OK-ul surorii, Nicoleta Luciu. Întrebată de apropiați dacă știe ceva despre căsătoria Iulianei cu Ioan Neculaie, Nicoleta nu a negat, dar s-a și ferit, în același timp, să dea amănunte despre respectivul eveniment, mai ales că Iuliana nu prea mai este decisă să facă un pas așa de important, ea însăși mărturisind că nu-și dorește ”un bărbat afemeiat, ci unul cu frica lui Dumnezeu”.
Citește și:
- EXCLUSIV / Adio, viață de lux? Iuliana Luciu l-a prins pe Neculaie că umblă și cu alte femei!
- EXCLUSIV/ A intrat la stăpân! Iuliana Luciu nu mai are voie să vorbească fără acordul lui Neculaie!
- EXCLUSIV/ Cu verighetele în buzunar, milionarul Ioan Neculaie îi pregătește Iulianei Luciu un cadou cu iz de măritiș de ziua ei/ Invitație la altar!