Înainte de finala Vocea României 2016, Tudor Chirilă a ținut să le transmită un mesaj celor doi, în care le-a spus cât de mult s-a atașat de ei pe perioada concursului. ”Mai mult ca oricând am trăit ediția asta de Vocea României sub deviza #memoriesnow și am încercat să le transmit asta și concurenților mei. Amintirile se fac în prezent, deci ne-am propus ca la fiecare repetiție sau moment pe scenă să creăm amintiri mișto. A fost o săptămână foarte grea (am avut de ales 6 piese în 2 zile și de pregătit câte trei momente pentru fiecare concurent în patru zile), dar ne-am și distrat foarte mult. M-am atașat de Teodora și Robert și evident că îmi doresc ca unul dintre ei să câștige trofeul. Dar dincolo de asta le mulțumesc sincer pentru toate amintirile frumoase pe care le-am construit împreună. Diseară, finala Vocea României!”, a scris Tuor Chirilă, alături de imaginea de mai jos, în care a cântat alături de cei doi.

finala vocea romaniei 2016 2Cei patru concurenți care vor lupta în finala Vocea României 2016, de vinerea aceasta sunt: Alexadru Mușat (echipa Smiley), Ioana Ignat (echipa Moga), Robert Botezan (echipa Tudor Chirilă) și Teodora Buciu (echipa Tudor Chirilă). Unul dintre ei va pleca acasă cu marele trofeu și cu premiul în valoare de 100.000 de euro.

Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale
Recomandări
Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale

În semifinala Vocea României, Tudor, Loredana, Smiley și Moga au părăsit scaunele de antrenori și au urca pe rând pe scenă, pentru a le oferi românilor patru momente memorabile. Tudor a cântat împreună cu Vama cel de-al doilea single de pe următorul lor album, Ghosts at war, Loredana a cântat melodia Ziua de azi, Smiley a cântat, în premieră, o piesă emoționantă dedicată părinților lui, iar Marius Moga împreună cu Robert Toma au adus distracția pe scena vocilor și au cântat melodia Cum trăiește lumea bună.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Viva.ro
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Cu cine votează Laura Vicol? A tăcut cât a tăcut, dar acum nu s-a mai putut abține: „Eu sunt și deșteaptă, și umană”. Mesaj tranșant care spune tot, cu doar câteva zile înainte de turul 2
Libertateapentrufemei.ro
Cu cine votează Laura Vicol? A tăcut cât a tăcut, dar acum nu s-a mai putut abține: „Eu sunt și deșteaptă, și umană”. Mesaj tranșant care spune tot, cu doar câteva zile înainte de turul 2
Un clip cu poziția în care dormea un pasager în avion a devenit viral pe TikTok. „A fost așa în timpul unui zbor de trei ore” / „De fapt, nu este o idee rea...”
Adevarul.ro
Un clip cu poziția în care dormea un pasager în avion a devenit viral pe TikTok. „A fost așa în timpul unui zbor de trei ore” / „De fapt, nu este o idee rea...”
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
Elle.ro
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
CNA intervine în scandalul momentului: „Derapaje din discursul public, manifestate prin ameninţări şi atacuri directe la adresa jurnaliştilor şi a profesiei de jurnalist...” De nebănuit unde s-a ajuns acum, după clipul video VIRAL făcut public de George Simion

Şi-a comandat verighetele de pe internet, iar cu 3 zile înainte de nuntă a aflat că a fost păcălită. "521 de euro"
Observatornews.ro
Şi-a comandat verighetele de pe internet, iar cu 3 zile înainte de nuntă a aflat că a fost păcălită. "521 de euro"
Horoscop 13 mai 2025. Balanțele au parte de o zi care vine cu provocări, dar acestea nu vor depăși nivelul cu care sunt obișnuite
HOROSCOP
Horoscop 13 mai 2025. Balanțele au parte de o zi care vine cu provocări, dar acestea nu vor depăși nivelul cu care sunt obișnuite

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI