Evenimentul a avut loc cu două seri în urmă, duminică, într-un club de manele din centrul Bucureştiului. Conform unor martori oculari, Florin Salam a mers acolo pentru a susţine un concert, însă s-a trezit înconjurat de interlopii care sunt şi patroni ai respectivului local. Aceştia i-au reproşat “prinţului manelelor” că nu le este fidel, adică a acceptat să cânte şi pentru clanuri rivale, ceea ce reprezintă o gravă ofensă la adresa autorităţii lor. Ei nu s-au limitat însă la a-l ameninţa pe Salam, ci au vrut să-i şi aplice o corecţie fizică, pentru a se face mai bine înţeleşi. Martorii spun că Salam ar fi fost pus jos şi “jucat” pur şi simplu în picioare, cu toate că nu dădea semne că ar vrea să riposteze. Altercaţia a durat câteva minute, timp în care nimeni nu a intervenit, după care cântăreţul s-a ridicat şi a plecat acasă, cu promisiunea că nu le va mai ieşi din cuvânt patronilor. Cu toate că era destul de şifonat, Salam a refuzat să meargă la un spital pentru a i se acorda primul ajutor. De asemenea, ieri nu exista nici o plângere la poliţie, ca şi cum incidentul nici măcar nu ar fi existat. Până la închiderea ediţiei, Florin Salam nu a putut fi contactat.

Rusia are acum un nou inamic public numărul unu, după ce Trump a dezghețat relațiile cu Moscova: „A sosit momentul să îi demascăm”
Recomandări
Rusia are acum un nou inamic public numărul unu, după ce Trump a dezghețat relațiile cu Moscova: „A sosit momentul să îi demascăm”

Adi Minune, agăţat în cuier şi luat la ţintă cu cutii de energizante

Celebrul manelist Adi Minune a avut parte de clipe de groază în anul 2006, după ce a fost chemat să-i cânte celebrului Ioan Clămparu. “Aventura” a avut loc la Madrid, Spania, în “bârlogul” interlopului, a povestit la vremea respectivă un locotenent de-al mafiotului. Potrivit acestuia, Minune a fost agăţat într-un cuier şi bătut cu cutii goale, după ce ar fi pretins mai mulţi bani. “La un moment dat, ne-a cerut bani ca să rămână mai mult, fiindcă naşu (n.r. – Clămparu) convenise cu el o anumită oră! L-am agăţat într-un cuier şi l-am luat la ţintă cu cutii goale de băuturi energizante. Îi dădusem un munte de bani şi făcea mofturi!”, a susţinut la vremea respectivă, un interlop. Ulterior, Adi Minune a negat că ar fi fost umilit.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
Viva.ro
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din România, dar puțini știu cum arăta la începutul carierei
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Libertateapentrufemei.ro
"Sânii mei cresc fără oprire". Cum arată tânăra care poartă CUPA “P”, după ce bustul ei a început să se dezvolte necontrolat
Potra ducea în Congo carne de tun din România: „Paznici de supermarket, șoferi de camion, oameni de peste 60 de ani”. Oficial ONU: „Urmau să fie uciși”
Adevarul.ro
Potra ducea în Congo carne de tun din România: „Paznici de supermarket, șoferi de camion, oameni de peste 60 de ani”. Oficial ONU: „Urmau să fie uciși”
Scandal după ce Donatella Versace a anunțat că părăsește postul de directoare creativă de la Versace după 30 de ani. Detaliul aflat acum: "Mare greșeală..."
Elle.ro
Scandal după ce Donatella Versace a anunțat că părăsește postul de directoare creativă de la Versace după 30 de ani. Detaliul aflat acum: "Mare greșeală..."
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Şi-a sacrificat sănătatea pentru like-uri pe TikTok. Ce a păţit Maria după ce a mâncat lalele
Observatornews.ro
Şi-a sacrificat sănătatea pentru like-uri pe TikTok. Ce a păţit Maria după ce a mâncat lalele
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2025. Gemenii începe o perioadă în care ar fi bine să aibă o mentalitate mai apropiată de gândirea unui gospodar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI