Ţiri i-a făcut lipeala cu prima lui femeie

Dar despre prima reprezentantă a sexului frumos, cea care l-a dezvirginat, nu a vorbit până acum. A făcut-o, însă, bunul său prieten, Ion Ţiriac. “Eu i-am prezentat- o pe prima femeie din viaţa lui”, a declarat tenismenul, ieri, la înregistrarea emisiunii “Ne vedem la TVR”, realizată de Marina Almăşan. Abordat de ziarul Libertatea, Ilie a replicat: “Eram virgin atunci. Am fost până la 20 de ani, dar Ţiriac m-a ajutat să devin bărbat. Apoi, am recuperat repede”. Cei doi buni prieteni şi-au ridicat mai multe mingi la fileu, însă replica lui Ţiriac, care l-a făcut pe Năstase să se fâstâcească, a fost aceasta: “Am dormit cu Năstase în acelaşi pat mai mult decât am dormit cu nevestele mele. La început dormeam în aceeaşi cameră, că nu aveam bani să ne luăm două camere”.

A avut trei neveste

Fostul tenismen Ilie Năstase, mare crai în viaţă, a făcut dezvăluiri incendiare: «Până la 20 de ani, am fost virgin! Ţiriac m-a ajutat să devin bărbat»
Ilie Năstase a fost căsătorit de trei ori şi are cinci urmaşi recunoscuţi oficial. Nathalie (37 de ani), Nicholas (25 de ani) şi Charlotte Alexandra (22 de ani) sunt copiii lui “Nasty” din primele două căsătorii, cu Dominique Grazia şi cu Alexandra King. Nathalie locuieşte la Paris, ca şi mama ei, Dominique, iar Nicholas şi Charlotte Alexandra stau în New York cu Alexandra King. “Nasty” mai are două fetiţe, Alessia (9 ani) şi Emma (5 ani), rodul căsniciei cu Amalia, de care a divorţat în urmă cu doi ani.

Cum protestează studenții sârbi prin marș și de ce strigă numele Laurei Kovesi
Recomandări
Cum protestează studenții sârbi prin marș și de ce strigă numele Laurei Kovesi

Dezamăgită că n-a fost pipăită

Fostul tenismen Ilie Năstase, mare crai în viaţă, a făcut dezvăluiri incendiare: «Până la 20 de ani, am fost virgin! Ţiriac m-a ajutat să devin bărbat»
Echipa emisiunii realizate de Marina Almăşan a dorit să testeze capacitatea lui Ilie Năstase de a fi un bun profesor, aşa că a adus în platoul emisiunii o tânără arătoasă, căreia să-i dea o lecţie de iniţiere în acest sport nobil. După ce a asigurat-o pe iubita lui Năstase că nu are de ce să fie geloasă, blondina s-a lăsat pe mâna tenismenului. Deşi s-a străduit, Ilie Năstase nu s-a putut abţine să nu o ia în braţe pe tânără. După ce a învăţat cum să servească, fata s-a retras în culise, unde a mărturisit, uşor dezamăgită, că tenismenul nu a pipăit-o, ci a fost un adevărat gentleman.

Brigitte Sfăt: «Ce credeţi, că eu nu sunt curtată?»

Fostul tenismen Ilie Năstase, mare crai în viaţă, a făcut dezvăluiri incendiare: «Până la 20 de ani, am fost virgin! Ţiriac m-a ajutat să devin bărbat»
Invitată şi ea în emisiunea “Ne vedem la TVR”, care se va difuza mâine, de la ora 16.00, Brigitte Sfăt a mărturisit: “Nu sunt geloasă, pentru că iubitul meu nu-mi dă motive. Ce credeţi, că eu nu sunt curtată? Ba da, dar nu dau curs ofertelor, pentru că sunt mândră şi mulţumită cu ce am acasă”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Nu mi-a suspendat activitatea, așa cum face dumnealui. A arătat spre sâni și a spus că...” Cristian Popescu Piedone, replică neașteptată pentru o tânără actriță. Ce i-a spus șeful ANPC lui Lolrelai când s-au întâlnit în sala de cinema
Unica.ro

Gestul făcut de Adrian Alexandrov în timp ce Elena Udrea este în închisoare i-a uimit pe toți: ”A fost singura dată când...”. Cum se descurcă ca tată singur și ce a spus despre fiica lor
Viva.ro
Gestul făcut de Adrian Alexandrov în timp ce Elena Udrea este în închisoare i-a uimit pe toți: ”A fost singura dată când...”. Cum se descurcă ca tată singur și ce a spus despre fiica lor
Răsturnare de situație în finala Power Couple! Cine câștigă Power Couple 2025? Ce valoare are marele premiu, pus la bătaie de Antena 1
Libertateapentrufemei.ro
Răsturnare de situație în finala Power Couple! Cine câștigă Power Couple 2025? Ce valoare are marele premiu, pus la bătaie de Antena 1
Europenii și americanii se întrec în planuri de pace. Al cui e mai bun? ANALIZĂ
Adevarul.ro
Europenii și americanii se întrec în planuri de pace. Al cui e mai bun? ANALIZĂ
Adrien Brody, despre gestul controversat de la Premiile Oscar 2025. Actorul și-a aruncat guma de mestecat spre partenera lui, Georgina Chapman, înainte de a-și primi premiul
Elle.ro
Adrien Brody, despre gestul controversat de la Premiile Oscar 2025. Actorul și-a aruncat guma de mestecat spre partenera lui, Georgina Chapman, înainte de a-și primi premiul
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! E considerată dușmanul de temut al diabetului! Deși e ieftină, puțini știu ce beneficii are!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! E considerată dușmanul de temut al diabetului! Deși e ieftină, puțini știu ce beneficii are!
Ce avea în colet tânăra din Cluj care a văzut cum curierul îi aruncă peste gard comanda. Livratorul a sunat-o după ce a ajuns viral
Observatornews.ro
Ce avea în colet tânăra din Cluj care a văzut cum curierul îi aruncă peste gard comanda. Livratorul a sunat-o după ce a ajuns viral
Horoscop 5 martie 2025. Berbecii sunt porniți să îndrepte toate nedreptățile pe care le văd, fie că sunt sau nu prezente în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 5 martie 2025. Berbecii sunt porniți să îndrepte toate nedreptățile pe care le văd, fie că sunt sau nu prezente în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI